În societatea românească a crescut temperatura.
E semn de boală? De obicei când îți crește temperatura, este semn că ceva nu este în ordine în organism. Niște viruși pe care i-ai luat fără să-ți dai seama și fără chiar să te poți păzi încearcă să-ți slăbească organismul.
Omul este o ființă dotată cu cele mai complexe pârghii posibile și ca atare intră imediat în acțiune secreția nevăzută a unor anticorpi care acționează instantaneu împotriva microbilor, luptând din răsputeri să-i ucidă sau să-i elimine. Cam la fel este și societatea. Ea este un imens organism format dintr-o puzderie de atomi și molecule ce luate la un loc, compun corpul.
Reacția unui organism la microbi diferă de la individ la individ, în funcție de imunitatea fiecăruia, e ceva poate genetic care ține de rezistența la boli și la capacitatea personală a de a reacționa mai repede sau mai încet la fabricarea anticorpilor care să se lupte cu boala.
Pentru că nu toate organismele au această capacitate genetică de rezistență la boală în mod egal, sau doar din faptul că microbii s-au înmulțit și diversificat al naibii de tare, medicina – prin savanții ei – au fabricat medicamente capabile să ajute organismul viu să se lupte cu microbii.
De obicei boala este însoțită încă de la apariție de febră, cu o creștere a temperaturii corpului peste o limită normală, ce te ia cu frisoane.
Exact așa se comportă și acest organism viu care este societatea.
Ceea ce se întâmplă chiar acum în România nu este altceva decât declanșarea febrei ce vestește faptul că organismul este bolnav și că s-a demarat în interior lupta anticorpilor cu microbii.
Părerea mea este că bolnavul Societatea Românească s-a dovedit în timp un personaj indolent și delăsător, care s-a neglijat cu inconștiență vreme îndelungată nedând importanță evoluției bolii, ducând-o „pe picioare” și uite așa tot răbdând și lăsând consultarea medicului de pe azi pe mâine, a ajuns la injecția cu antibiotice.
Și știți prea bine cât de dureroase sunt aceste injecții!
Ei bine, s-a așteptat atât, până pe corp a apărut erupția!
Exact în aceste momente, în organismul viu al Societății Românești se duce bătălia decisivă dintre microbii perfizi care s-au perpetuat și dezvoltat de-a lungul timpului în societate, încât acum sunt extrem de greu de anihilat.
Medicii încearcă fel de fel de tratamente, schimbă antibioticul în urma analizelor de laborator, măresc milioanele de unități, caută soluții…
Habar nu au nici ei încă dacă diagnosticul este corect, dacă tratamentul este cel adecvat și încă bâjbâie… Cu toții se zbat să rezolve problema cât mai elegant posibil prin tratament terapeutic și să evite bisturiul. Operația ar fi nu numai grea și costisitoare, dar cu certitudine ar fi extrem de riscantă pentru pacient.
De data asta chiar doctorilor le este teamă să mai primească șpagă! Acum e prea riscant! Prea mulți ochi sunt ațintiți asupra acestui bolnav de care toată lumea se interesează.
Telefoanele sună în draci la Spitalul Cotroceni și mari mahări se întreabă despre soarta bolnavului. Abia acum șeful clinicii se uită mai atent, cheamă asistenta șefă și cere detalii: „măi, dar cine e bolnavul ăsta pentru care mă sună atâția mahări de pretutindeni? Cum se numește?”
„Poporul Român, domnule doctor”!