TEII NU VĂ IARTĂ !

Nu ştiu cîţi dintre ieşeni conştientizează cîtă muncă, abnegaţie şi devotament dezinteresat depun nişte cvasianonimi din acest oraş pentru însănătoşirea societăţii.Tei pietonal13
Din diferite motive absolut necesare, la Iaşi a luat fiinţă acum vreo doi-trei ani înainte, Asociaţia Cetăţenilor Abuzaţi din România (ACAR), condusă cu mare însufleţire şi devotament de concitadinul nostru Virgil Iordache.
Fără subvenţii străine sau chiar din partea Administraţiei Locale – aşa cum permite Legea şi normalitatea unei societăţi democrate – cu fonduri adunate cu chiu cu vai prin chetă publică, dar şi din donaţiile infime ale domnului Iordache – şomer de la CET – ACAR Iaşi este de departe un vîrf de lance al adevăratei societăţi civile care luptă chiar dezinteresat împotriva abuzurilor comise de primărie, dar în mod special a primarului Nichita şi a locotenentului său Chirica.
Mafia Locală reprezentată şi condusă de cei doi menţionaţi, duce un război pe faţă cu societatea civilă ieşeană şi în mod direct cu ACAR.
După ce – cu complicitatea evidentă a organelor de urmărire penală de pe lîngă Judecătoria Iaşi – s-a soluţionat cu NUP plîngerea formulată de ACAR în privinţa decimării abuzive a teilor din oraş, în numele cetăţenilor abuzaţi de măsurile discreţionare luate de cuplul NICHIRICA, ACAR continuă lupta nedreaptă cu un aparat al statului abuziv, dar în primul rînd continuă cu tenacitate acţiunile de aflare şi recunoaştere a adevărului, pînă la pedepsirea în justiţie a adevăraţilor vinovaţi de abuzuri.

întîmpinare 1Întîmpinare 2
Trebuie să menţionăm aici că ACAR beneficiază de ajutorul cu totul interesat al unui om care încearcă de cîţiva ani buni să dovedească şi să destructureze mafia din Administraţie: Dragomir Tomasevschi – fostul Prefect al Iaşului – unul dintre cei mai corecţi oameni care i-a avut Judeţul în fruntea lui în anii de după 90.
Dragomir Tomasevschi a încercat cam de unul singur cu mijloacele legale ce le-a avut la îndemînă să scoată la iveală acţiunile mafiote ale clanului Nichita, dar cu toate că a făcut parte din guvernarea „băsistă” în care se spune că Justiţia executa orbeşte ordinele venite de la Cotroceni împotriva adversarilor politici, s-a dovedit că la Iaşi cangrena societăţii mafiote este mult mai puternică şi mult mai imună la atacuri, dezvoltîndu-şi un adevărat sistem de anticorpi de imunitate.
Este într-adevăr posibil ca încă mult timp să ne lovim de această mafie care are propriile legi de autoapărare, dar nici noi nu vom sta cu mîinile în sîn şi cu tenacitate şi abnegaţie vom duce lupta împotriva mafioţilor pînă în pînzele albe, chiar cu riscul de a fi supuşi continuu unor şicane şi unor bătălii de etapă pierdute!
Menţionez că Dragomir Tomasevschi a înţeles să apere interesele societăţii civile din Iaşi „pro bono”, adică fără niciun fel de pretenţii financiare.
În prezent domnul Tomasevschi este liderul local al Forţei Civice – un partid minuscul desprins din „marele” PDL.
Chiar dacă Forţa Civică are interese politice evidente, trebuie totuşi să remarcăm că a înţeles foarte corect să răspundă invitaţiei adresate de societatea civilă de a se implica în lupta inegală a acesteia dusă cu autorităţile statului ce abuzează discreţionar de putere.
Noi am lansat invitaţia tuturor partidelor politice de a se alătura luptei noastre în mod deschis, la vedere, dar din păcate doar două partide au înţeles să ni se alăture pe faţă: e vorba de PER (Partidul Ecologist Român) şi FC (Forţa Civică). Între timp, odată cu demisia domnului Constantin Pâslaru din fruntea PER, a rămas lîngă societatea civilă „la vedere” doar FC prin domnul Dragomir Tomasevschi.
Evident că jurişti există la toate formaţiunile politice, dar la apelul nostru disperat pînă acum a răspuns doar Tomasevschi.
Anunţăm pe această cale că problemele societăţii civile sunt atît de numeroase şi de complexe, încît niciodată nu vom refuza ajutorul dezinteresat material al oricăror jurişti – indiferent dacă sunt membri sau simpatizanţi (re)cunoscuţi a unui partid politic.
Pentriu că – nu-i aşa? – şi membrii partidelor politice sunt în primul rînd membri a societăţii civile şi viaţa lor de cetăţeni este mai bună sau mai rea în funcţie de cum e condusă societatea chiar cînd la putere se află poate, partidul din care ei fac parte!
Şi ce dacă partidul „meu” aflat vremelnic la putere comite abuzuri sau ia măsuri greşite care lezează bunul mers al lucrurilor sau democraţia însăşi?
Cu atît mai mult va fi apreciat gestul de a apăra sau reprezenta societatea civilă din care fac parte în mod dezinteresat financiar.
Cam atît despre implicarea posibilă a politicienilor în mod firesc şi dezinteresat.
Am aruncat iarăşi prin ACAR Iaşi reprezentată cu onoare de domnul Virgil Iordache mănuşa domnilor Nichita şi Chirica, dar în primul rînd am reluat lupta cu autorităţile statului în vederea obţinerii dreptului de a avea înapoi tei pe Ştefan cel Mare şi de a învăţa politicienii că nu pot abuza discreţionar de cetăţeni, doar pentru că vremelnic se află la Putere!

Adresa Judecătorie
Am mai dat o şansă şi justiţiei de la Iaşi să dovedească faptul că poate fi imparţială şi să judece în spiritul Legii fără interese de clan aşa cum a făcut-o pînă acum…
Noi oricum nu ne vom lăsa, chiar de se va schimba între timp puterea politică locală!

Secera si ciocanul