AMINTIRI DIN COPILĂRIE

 

Nu ştiu alţii cum sunt – da’ vorba lui Creangă – eu cînd mă gîndesc la anii copilăriei mele, la povestirile lui bunelu Vasile pe care le ascultam aproape în fiecare duminică atunci cînd ne adunam mai toţi verişorii cu părinţii în grădina casei bătrîneşti din cartierul Ciurchi, îmi vin în amintire vremuri pe care aşa cum le percepeam eu – un năpîrstoc de copil – erau minunate.
Avea un talent moş Vasile de a povesti întîmplări trăite de el din timpul celor două războaie, încît stăteam cu toţii în jurul mesei din grădină sub liliecii care făceau zid verde în faţa ceardacului cu gurile căscate, iar tata şi cei patru unchi din partea mamei îl incitau continuu să povestească. „Tataie, dar cum era cu”…şi bunelu care avea o mustaţă albă „în furculiţă” îngălbenită de la pufăitul ţigărilor „Plugar” sau „Mărăşeşti” depăna amintirile sale încă din sfîrşitul secolului 19.
După două păhăruţe cu vin „de butuc”, poveştile moşneagului – care de cele mai multe ori se repetau – deveneau din ce în ce mai captivante. Cu toate că în grădina casei aveam nenumărate locuri ideale pentru „ascunsa” sau verzături de tot felul prin copacii fructiferi pe care le ronţăiam nemaiavînd răbdare să apuce coptul, sau tufele de agrişe sau zmeură, cînd începea bunelu să povestească lăsam baltă totul şi ne lipeam „lipcă” de ăia mari să le sorbim poveştile. Erau şi momente cînd după două sticle de vin se mai încingeau spiritele şi cu greu se puteau înfrîna să nu-şi exprime „opiniile” la adresa tînărului regim comunist şi atunci încercau să ne trimită la joacă, dar chip de puteai urni pe vreo unul.
Eram cu toţi verişorii aproximativ de aceeaşi vîrstă, cuprinsă între cinci şi zece ani, cînd deja puteam să discernem între bine şi rău.
Mai toate poveştile şi amintirile dezbătute de bunelu şi părinţii noştri se legau de perioada interbelică şi invariabil comparaţiile aveau ca punct de referinţă „pe timpul Regelui” şi „astăzi”.
Cu toţii din familie aveau voce şi după ce cîntau romanţe sau alte cîntece populare cunoscute – la care mama era pusă să „dea tonul” – invariabil treceau cîntînd în surdină, la cîntece „interzise”. Eram atenţionaţi ferm cu ameninţarea cu închisoarea pentru părinţi dacă am fi povestit cuiva ceea ce vedeam sau auzeam.
„Trăiască Regele”, „Pe-al nostru steag e scris unire”, „Pui de Lei”, „Treceţi batalioane române Carpaţii” erau melodii ce se cîntau aproape în şoaptă, cu mare religiozitate…
Noi la şcoală învăţam foarte bine – eram aproape toţi premianţi – pentru că ştiam lecţiile predate „ca pe apă”! Eram învăţaţi că Regele şi camarila sa erau oameni răi care exploatau pe săraci şi se îmbogăţeau pe truda oamenilor muncii, că a fugit din ţară cu familia sa încărcînd la plecare un ditamai trenul „mărfar” plin cu bogăţii, că tovarăşii Lenin şi Stalin împreună cu poporul rus – „libertate ne-a adus”…
Asta învăţam noi la şcoală. Tot timpul am fost conştienţi că exista o diferenţă ca de la Pămînt la Lună între ceea ce învăţam (de luam numai 9 şi 10) şi ce auizeam povestit de părinţi şi bunici…Dar evident că îi credeam pe cei din familie şi nu pe profesori, care erau din aceeaşi generaţie cu părinţii. Unii se mai scăpau sau intenţionat mai strecurau printre dinţi cîte ceva „de frupt” la adresa tovarăşilor care-i obligau să ne sădească în minţi minciunile sfruntate.
Nu ştiu cîţi din cei din generaţia mea au avut norocul să crească într-o numeroasă familie românească sănătoasă, ce a dorit să transmită urmaşilor adevărata istorie a ţării şi să insufle sentimentul de dragoste şi adevăr faţă de ceea ce a însemnat Regele şi Casa Regală. Eu am avut acest noroc. Aşa mi-am crescut şi eu fica, explicîndu-i de mică adevărata istorie şi diferenţa între ceea ce era obligată să înveţe şi ceea ce a fost în realitate.
Aşa am avut curajul să ascult continuu „Vocea Americii” şi „Europa Liberă” fără să-mi fie frică de inocenţa propriului meu copil. Slavă Domnului, astăzi trăieşte într-un Regat şi chiar dacă depărtarea fizică e mare, sunt extrem de fericit că ea poate să-şi ducă viaţa într-o societate liberă în care îşi creşte propriul copil fără a fi nevoită să-i ascundă nimic şi cum mi-aş fi dorit să trăiesc şi eu.
Pentru că aşa ceva nu s-a putut şi încă nu se poate, am rămas cu mulţumirea că datorită educaţiei corecte ce i-am dat, s-a putut uşor adapta în noua ei ţară simţindu-se excelent într-o societate diametral opusă de a noastră.
Voi muri într-o zi cu regretul că molima roşie ce s-a abătut asupra României a scrintit minţile multora din concetăţeni atît de tare, încît a distrus fibra naţiei, a schimbat societatea fundamental, astfel încît astăzi nu mai am speranţe că vom mai reveni vreodată la ceea ce am fost sub Rege.
Mă cutremur, mă simt oripilat şi indignat la culme despre ceea ce văd şi trăiesc în jurul meu.
Am degenerat ca popor, am ajuns nişte scursuri fără scrupule, fără demnitate naţională, fără aspiraţii, fără speranţă…
Asta în timp ce Regele şi familia sa trăieşte în ţară, iar Romînia după ce s-a eliberat prin jertfă umană de regimul comunist, a fost condusă în ultimul sfert de secol de unii ca Iliescu şi ca Băsescu şi de alţi ciraci de a lor ticăloşi pînă în măduva oaselor.
Numai că Dumnezeu ne-a pedepsit pentru cei 40 de ani de comunism şi pentru că diavolii roşii l-au lichidat pe Sarsailă chiar cînd trebuia să ne bucurăm de Naşterea Domnului.
Este un greu tribut plătit de români şi faptul că ne comportăm şi azi ca o turmă fără stăpîn conduşi de nişte ciobani înrăiţi de diavol, ne ţine în continuare departe de Dumnezeu şi de o viaţă frumoasă.
„Nimic fără Dumnezeu, nimic fără Rege!”

Kingdom_of_Romania_-_Big_CoA.svg

http://romaniaregala.wordpress.com/2014/05/07/daca-nu-vedeti-acest-video-este-ce-a-mai-mare-pierdere-pentru-dumneavoastra/