KILOMETRU

STROBOSCOPUL MEMORIEI (1) INOVAȚIA

Era prin 1976. Tocmai terminasem armata ( 6 luni – T.R.) şi am revenit la serviciu la SDN Miercurea Ciuc (fost SIRDSC) – Central, unde eram numit din prima zi de stagiatură Şef de Sector. Habar nu aveam cu ce se mănîncă asta şi întreţinerea drumurilor, dar ing. Viorel Maghiaru – Şeful Secţiei, ing. Cristian Grosu şi ing. Ştefan Becsky, şefi sector cu peste 10 ani vechime m-au liniştit. „Stai blînd tinere, ai să înveţi din mers. Suntem noi cu tine şi tot ce nu ştii sau nu înţelegi, te învăţăm. Mi-au dat în primire districtele Izvoru Mureşului şi Lacu Roşu. Pînă plecasem militar, am făcut 2 luni de serviciu la Lotul Ciceu. La Izvorul Mureşului era Şef de District un tehnician tînăr – păşcănean, conjudeţean de-al meu, Gheorghiţă Cantoriu – cu puţină experienţă şi el, dar dornic să se afirme ca şi mine. La Lacu Roşu, era şef tehnicianul Ludovic Demeter şi el tînăr, dar cu vreo 5 ani de experienţă la acel District. Am început să ies pe teren însoţit pe rînd de cei doi ingineri colegi de birou. Mergeam şi pe sectorul meu şi pe sectorul lor. Mă dăscăleau pas cu pas. Uite pe stînga, vezi indicatorul ăla răsucit, uite tabla aia e ruginită, vezi acolo şanţul înfundat, etc. Aveam o agendă şi un pix şi mă puneau să scriu din mersul maşinii ceea ce-mi dictau ei. Îmi spuneau şi kilometrul, plus hectometrul. Stînga, sau dreapta. În prima zi de serviciu îmi băgaseră în cap chestia esenţială: dreapta drumului este pe partea unde sunt bornele kilometrice. OK. Învăţasem că DN 12 era axa judeţului şi că din Gheorgheni la Lacu Roşu era DN 12 C, iar drumul începea acolo cu km zero. După vreo trei luni în care zi de zi mă deplasam în judeţ şi eram pus să scriu, apoi am fost pus să spun singur orice defect văd. Defecte erau cu nemiluita, dar la început abia dacă sesizam unul la cinci kilometri. A venit iarna – prima iarnă ca Şef de Sector – şi pe atunci Instrucţia de deszăpezire spunea clar că autofreza nu are voie să lucreze decît însoţită de Şeful de Sector care trebuia să-i meargă în faţă la 50 m cu jaloane de 2m pentru balizare a coronamentelor sau parapeţilor. În spatele autofrezei venea ARO cu care plecam în teren de la Secţie, iar şoferul strîngea din urmă jaloanele ce la plantam eu. Cînd le terminam le luam înapoi. Dacă aveam cum, aveam cu noi şi un muncitor al Districtului care făcea naveta între mine şi ARO. A venit primăvara şi s-a început munca specifică de toaletare. Văruit copaci în aliniament (pe Lacu Roşu eam scutiţi), vopsit parapeţi metalici, văruit şi marcat coronamente şi vopsit şi inscripţionat borne Km. După aproape 8 luni de serviciu începusem să sesizez singur problemele mari ce săreau în ochi (gen gropi grupate, burduşiri, crăpături, faianţări, tasări de acostament, şanţuri colmatate, etc), dar nu sesizam şi nu ştiam să precizez încă poziţia kilometrică. Mi se răsucea gîtul la fiecare bornă să mă uit pe cantul ei şi să citesc numărul kilometrului şi apoi să număr bornele albe de hectometri pentru că majoritatea nu mai erau scrise cu cifra. Cînd terminaserăm de vopsit cu alb/roşu kilometrii şi trebuiau să vină doamnele vopsitoare de la secţie să le inscripţioneze, îi spun lui Loici Demeter că mi-a venit o idee care de fapt urma să-mi uşureze mie munca. I-am spus – că el urma să însoţească vopsitoarele – să inscripţioneze cu alb pe capul bornelor, pe ambele părţi, numărul kilometrului. I-am scris asta şi ca dispoziţie în Jurnalul de Control. Pe timpul ăla nu mă ducea mintea că nu era asta prevăzut în STAS şi nu mi se părea că fac un lucru rău, aşa că  nu am mai spus la nimeni asta – nici „bătrînilor” mei colegi. După vreo două luni de la vopsire – prin vară – se anunţă vizita în inspecţia anuală a Directorului General al CNADNR (DGD se numea atunci). Era însoţit de Directorul Regionalei, renumitul şi temutul ing. Ghiţă Marin. Au sosit la sediul Secţiei, l-au luat pe Viorel Maghiaru – aveau o Dacie Break cu număr de B „neagră” – şi direcţia Lacu Roşu! În două zile au parcurs toată secţia (dormeau la Borsec) şi Şeful s-a întors cu un ARO acasă, iar şefii mari au continuat inspecţia din Regională în jud. Mureş. Pe vremea aceea se respecta cu sfinţenie Instrucţia de revizie de la Şeful de district pînă la „directorul mare” al DGD. Cunoşteau ăia reţeaua naţională perfect şi atunci hotărau în mare alocările de investiţii pe anul următor. Vine acasă Şeful de Secţie a treia zi şi ne convoacă pe cei de la „tehnic” la o bere lungă, jos „La Cozma” – birtul din poarta Secţiei. Acolo aveam multe şedinţe de lucru, unde dezbăteam problemele de serviciu şi unde m-am „perfecţionat profesional” Ehe!… Ne povesteşte el cu lux de amănunte ce au văzut şefii, ce au vorbit pe drum şi odată mă întreabă: „băi Gabi, da’ la Lacu Roşu cine ţi-a spus să scrieţi kilometrii pe bornă?” Am simţit în glasul său o undă de reproş. „Mie de ce nu mi-ai spus ce vrei să faci?” „Am uitat Şefu’, vă rog să mă scuzaţi” am bîiguit eu cu frică. „ Bun, drept răsplată, acum veţi scrie numărul kilometrilor pe toate bornele din judeţ. Mergeam spre Lac şi deodată Generalul (ing. Mihai Boicu) mă întreabă: Viorele, ce naiba îs numerele alea pe capul bornelor? M-a luat prin surprindere şi i-am spus sincer că nu cunosc, că eu nu am dat nicio dispoziţie, dar ajungem la District şi să vedem ce ne spune Demeter. Ajungem la sediul districtului, Demeter – regulamentar, cu palinca şi slana cu ceapă pe masă, tremurînd de emoţie. Directorul Ghiţă încruntat îl ia din scurt: băi, cin’ te-a pus pe tine să măzgăleşti toţi kilometrii cu cifrele alea şi ce reprezintă? Păi, să vedeţi tovarăşe Director General, domnu’ inginer Mihăilă, şeful de sector, îngaimă Loici…Băi Demeter, prevede STAS-ul românesc aşa ceva? – se răsteşte Ghiţă. Mîine–poimîine ne trezim că vopsiţi bornele cu roşu-alb-verde cum e moda pe aici pe la voi! Generalul se bagă: dar cine e şeful ăsta de sector Viorele? E un băiat tînăr, stagiar, de la Iaşi, încă n-are un an vechime. Demeter sfios îndrăzneşte: a spus că el nu poate învăţa repede kilometrajul pe de rost pe tot sectorul şi îi e mult mai uşor dacă vede de departe numărul kilometrului pe măsură ce se apropie din maşină. Se făcuse tăcere. Deodată Generalul spune: măi, voi ştiţi că puştiul ăsta nu e prost deloc? De fapt a făcut un lucru extraordinar, ce, voi ştiţi toţi kilometri pe unde umblaţi? Tovarăşe Ghiţă, mata ştii să-mi spui rapid toţi kilometrii prin toată Regionala? Pentru toţi ar fi un mare ajutor dacă am numerota toate bornele de pe toate DN-urile! Cum ajung la Bucureşti îl pun pe Milucă Carp să modifice STAS-ul.” Exact peste un an, am primit un act oficial prin care eram anunţaţi că se modifică prevederile STAS 1848 -71 şi pe toate bornele se inscripţionează numărul kilometrului scris cu vopsea albă cu înălţimea de 12(parcă). Şi pe drum, Generalul i-a spus Şefului: „Viorele, pune puştiul ăla la o primă, că merită.” Gabi, ai 500 de lei primă. Trebuie să dai de băut! Uite banii.” Cheful a depăşit prima mea, a completat şi Şeful, dar inovaţiile se fac numai cu sacrificii. Astăzi numărul kilometrului este prevăzut a fi scris pe toate bornele de kilometraj de la orice categorie de drum.