EȘECUL SFINTEI PARASCHEVA

Nenorocireee!
De ce m-am temut, nu am scăpat!
Oameni buni, oare a pierdut Iaşul efectul benefic al ocrotitoarei Moldovei de atîtea sute de ani? Sau Preacuvioasa Parascheva abia acum ne-a arătat puterea divinităţii sale?
Băi neamule, acu aproape o lună cînd am văzut la Sfîntă toată gaşca cea vestită a călugărilor roşii în frunte cu nen’tu Ponta, mi-am zis că nu mai avem scăpare…
Cu cîtă ardoare s-au rugat oare Huţupanul Inept? Da Evanghelie, Dragnea, Şulva, Fire-ar, Ivan, Opriştean şi tot neamul lor de troglodiţi? Că s-au băgat în faţă şi în seamă scurtcircuitînd coada de doi kilometri, au atins carnetul roşu de partid pe cercul decupat al capacului de la racla cu Sfintele Moaşte!
Noo, aşa ceva….
Huţupanul Inept a dat asigurări ferme încă de la nunta m(u)ezinei sale fiice că Preacuvioasa îi va primi pe toţi în ziua sfîntă şi le va accepta baia de mulţime. Baa, îi va binecuvînta şi ÎPS Teo fan PSD, care va indica la momentul potrivit ca în toate lăcaşurile ortodoxe din Gubernie, la Sfînta Liturghie să fie înfierată puternic religia lutherană şi familiile sterpe.
Spre exemplu, a fost găsită şi premiată o minunată familie ortodoxă din Roznov cu treisprezece copii.
Au fost luate toate măsurile pe linie de partid şi de stat ca Sfînta să-şi dovedească puterea. În anul acesta de graţie niciun luteran nu a fost îngăduit la hram. Niciun sas nu a fost primit să se închine la Făcătoarea de Minuni.
Doar preacurvata candidată Nuţi s-a apropiat cu sfială de Mitropolie încercînd în zadar să se facă neluată în seamă, după trunchiul firav al unui salcîm japonez…Eh, de-ar fi fost un tei, ar mai fi avut oarece şansă.
Madama de Plumb al PSD – fostă ministresă a partidului la Ginecologie şi Mediu – a insistat în rugăciunea adresată Preacuvioasei Parascheva să se treacă cu vederea crima ginecologică împotriva naturii săvîrşită de cumătrul Huţupan şi să-l ierte de păcatele făcute cu voia sau fără de voia lui Ponta…Nimic!
Dezolare totalăăăă!
Preacuvioasa Parascheva, atotputernica şi protectoarea de veacuri a Moldovei, a Iaşului şi a tuturor candidaţilor la Preşedinţie, a ratat!
Greii şi anal iştii din PSD pun asta pe seama faptului că Sfînta s-ar fi supărat că exact în momentul cînd a ajuns peste rînd la raclă, domnul Ponta a fost sunat din Abu Dabi de patronul clubului care a cerut confirmarea de la viitorul Şef al Statului, că vine a doua zi după alegeri. A mai dorit omul să ştie cîte persoane să aibă masa rezervată…
Domnul Ponta a dat pe loc asigurări că este om de cuvînt şi indiferent de rezultatul pozitiv, va fi prezent cu prietenul Ghiţă ce se va converti la Islam şi Gino Iorgulescu, finanţatorul echipei.
Pentru întîia întîia dată după periada postrevoluţionară, Sfînta nu şi-a ţinut promisiunea faţă de politicieni şi pur şi simplu le-a întors spatele!
Eu cred că de acum niciun membru al clasei politice actuale şi viitoare nu va mai pune bază pe puterea divină a Preacuvioasei.
Doar muritorii de rînd vor mai fi fideli devotaţi ai încrederii în puterea divină a Preacuratei pentru faptul că i-a ocrotit cu adevărat şi l-a luminat chiar pe însuşi Prea Fericitul Patriarh să devoaleze în duminica votului posibilitatea ca protecţia Preacuvioasei Parascheva să aibă un tîlc.
Doamne apără şi păzeşte!

One thought on “EȘECUL SFINTEI PARASCHEVA

Comments are closed.