Ei uite că nu tac!
Măi…dragilor….văz că oricît îmi bat capul cu voi, oricît vă dăscălesc, voi continuaţi să vă vedeţi de interesu’ care vă poartă fesu şi atît!
Mă refer acilea la pixarii deontologi din tîrgul meu de baştină care se burică la lume dîndu-şi oarece importanţă.
Mă băieţi, mă dragilor, spun şi repet pînă o să vă intre bine în mătreaţa creierilor că eu nu mai sunt om politic cu patalama, pentru simplul motiv că nu m-am simţit puternic să fiu mai tare decît Fenechiu şi gaşca sa de măscărici imberbi care n-au realizat ÎNCĂ nimic la viaţa lor şi majoritatea dintre ei nici nu cred că sunt capabili să mai realizeze, nici dacă bunul Dumnezeu le va da peste o sută de ani lumină între ochi…
Nu sunt savant, om de ştiinţă, nu sunt absolvent al unor studii academice postuniversitare, nu am doctorat în inginerie, nu am lucrat în cercetarea ştiinţifică, dar am nişte avantaje pe care sincer nu le-am descoperit încă la mulţi dintre voi.
„Adecă” am o solidă educaţie primită în cei douăzeci de ani de acasă, am un pospai de cultură ciulind cu adevărat urechile la lecţiile profilor din şcoală – o generaţie de profi pe care voi din păcate nu i-aţi prins – am citit la cinci ani „Pinochio” lui Collodi şi de atunci îi depistez din prima pe mincinoşi, am crescut pe timpul cînd era în plină formare clasa de mîrlani şi huţupani veniţi pe baza sănătăţii organului reproducător al mamelor lor şi nu în cele din urmă am Şcoala Vieţii, dar o şcoală atît de dură şi de crudă, unde m-am format cu adevărat, unde mi-a trecut glonţul pe la ureche datorită firii mele neînfricate şi a simţămîntului că nu mă pot teme de nimeni şi nimic atîta vreme cît sunt „curat şi cinstit” cum spunea un clasic încă în viaţă…
Şi, măi dragilor, mai e o chestie: eu chiar am făcut LUCRURI în viaţa mea, am condus colective de şase sute de oameni, am răspuns de activităţi atît de diversificate, că niciunul din voi nu vă închipuiţi şi asta mi-a dat experienţă în domenii extrem de diverse şi prin urmare şi uşurinţa de a-mi da cu părerea autorizat – ceea ce nu cred că vreounul dintre domniile voastre are competenţa.
Hai să o luăm pe a’ dreaptă: ştiu, lucraţi în presă şi vă place să vă buricaţi la lume şi să vă bateţi peste buzunare spunînd cui vă crede că sunteţi a patra putere în stat.
Hoha, aiurea, ar trebui, aşa ar fi normal şi bine, dar nu sunteţi decît nişte bieţi căţelandri care scheunaţi pe lîngă scaunele stăpînilor să vă arunce cîte o ciosvîrtă de pe masă. Evident că există excepţii evident că există şi printre voi oameni culţi, oameni cu studii aprofundate, cu inteligenţă nativă şi dobîndită, dar majoritatea aveţi marele defect că nu le folosiţi, preferînd doar rolul de slugi.
Mă bucur că m-am eliberat de povara de a aparţine unui partid politic – un singur partid în care am stat 23 de ani pînă să înţeleg în sfîrşit că mă murdăresc şi „mă uzez la imagine” – rămînînd printre nişte inşi, care numai binele societăţii nu-l doreau.
Societatea civilă în care am intrat demisionînd din partid îmi vine „mănuşă” şi pierzîndu-mă printre mulţimea de „nimeni în stradă” pe care cu toţii o desconsideraţi şi pentru care v-aţi făcut un scop în viaţă să o manipulaţi, îmi permite să-mi adaptez vocabularul pe măsura nivelului pe care o merită în ochii noştri persoanele voastre – din politică, din presă, din Administraţie, din Servicii Secrete „la vedere”…
Pentru că băi gagiilor, sincer mi-aş dori şi eu ca toată lumea din societate să fie nevoită să folosească numai un limbaj elevat, numai vorbe de bun simţ şi politeţuri ca între oameni de onoare care ar avea ca ţel comun să trăiască bine, să trăiască decent, pe baza valorii individuale a fiecărui cetăţean, a aportului adus de fiecare în societate. Dar cum văd şi simt pe pielea mea şi în jurul meu jegul şi mizeria morală de care mă ating fără să vreau în trecerea meteorică a subsemnatului prin acest infinit Univers, trecere pe care o consider UNICĂ, nu-mi pot permite să mă complac în ignoranţă şi să mă fac că nu am minte şi nici spirit de observaţie după ce am trăit atîtea experienţe de viaţă şi să nu mă înfurii. Să stau şi să tac asistînd la unii dintre semenii mei concitadini care îmi deranjează continuu karma mea unică, care îmi deranjează echilibrul interior suficient de fragil în această viaţă, încît să nu dau şi eu înapoi cu puterea mea mică şi umilă aşa cum poate un purece să pişte un elefant.
Ca să fiu mai explicit, acest articol e o reacţie la ultimele evenimente publice care frămîntă urbea noastă de cel puţin cinsprezece ani – ani furaţi din viaţa contemporanilor mei de regimul băsescu în general şi de Administraţiile locale ce s-au perindat – Administraţii încăpute pe mîna unor ghiorlani cu ştaif care au făcut cum au putut ei mai bine în nepriceperea lor atestată de titluri universitare, să distrugă Iaşul şi să se ghiftuiască pe ei şi famiilile lor pentru trei generaţii viitoare şi o camarilă care se apropie poate la o jumate din populaţie de moment ce corupţia a atins un asemenea hal.
Îmi ştiu puterile, ştiu şi că puţini sunt curaţi şi dezinteresaţi politic aşa cum sunt eu acum şi mai ştiu că sunt vocea multor anonimi care vă urăsc din toţi porii, dar efectiv nu au curajul să vă înfrunte, să se opună atîtor nedreptăţi şi fărădelegi. Ei bine, eu am curajul, am „verbul”, am şi tupeul şi chiar şi ceva în spatele meu care pot arăta că am făcut şi dovezi că am dorit să fac – evident interesat într-o societate capitalistă – dar nu am fost lăsat pentru că nu am vrut să devin hoţ sau complice.
Personal simt ca o victorie proprie hotărîrea luată de primar să renunţe la a găuri oraşul drept în frunte pentru a planta în creier o nucă găunoasă.
Personal am luptat pe multe căi cu persuasiune şi perseverenţă să ating acest scop şi – vreţi sau nu, credeţi sau nu – eu ştiu că acea hotărîre e o fărîmă şi din efortul meu individual, fără ca pentru asta să-mi trebuiască un cîtuşi de infim merit din partea nimănui. N-aveţi decît să vă umflaţi muşchii, să vă umflaţi în pene, să vă muşcaţi buzele şi limba pînă vă dă sîngele de furie, dar efortul şi meritul este colectiv, este al societăţii civile – aia de pe Facebook, aia care nu are curajul să se alăture găştilor de nebuni plătiţi „la bucată” să se manifeste pentru una sau alta prin ONG-uri „civice”, aia pe care voi ca „vectori de opinie” credeţi că o manipulaţi după cum vă cere contra cost Nichita sau Adomniţei.
Acum este perioada deconspirărilor „de nevoie”, acum se dă o luptă pe viaţă şi pe moarte că se schimbă sistemul, acum cei care s-au aflat „în cărţi” racordaţi la robinetele abundenţei vor să-şi păstreze locul şi privilegiile, iar ceilalţi care au fost pe margine privind cu invidie, vor să-i arunce din tren pe cei din compartimente chiar dacă s-au agăţat „ciopor” pe scară din mersul trenului.
Se schimbă regimul, dar nu şi mentalitatea. Mafioţii, bandiţii la drumul mare care şi-au acaparat averi inimaginabile jefuind banul public, jefuind Ţara, vor acum să-şi pună la adăpost aceste averi chiar cu riscul cîtorva ani de puşcărie, dar sunt foarte mulţi care sub cuvîntul schimbării înţeleg să ajungă şi ei să poată fura, să se poată îmbogăţi.
Avem o societate plină de „acoperiţi” – „acoperiţi” la vedere – oameni care îşi cîştigă prea uşor pîinea familiei folosind doar delaţiunea, pînda aproapelui, manipularea, intriga. Am ajuns să fim o ţară plină de agenţi ai diferitelor structuri de Inteligence care nu produc nimic dar înghit sume fabuloase din buget, oameni care trăiesc în lux, care se bucură de privilegii de nababi pe banii comunităţii, oameni care au acces în vile luxoase de protocol, de bilete şi sejururi în staţiuni exotice la odihnă plătite de stat, oameni care îşi permit să aibă cîte două maşini scumpe în familie, case de vacanţă, firme abonate continuu la banii publici, oameni care sunt obligatoriu în cîrdăşie cu politicienii….
Că să-şi apere furturile la vedere, clasa politică pompează din ce în ce mai mulţi bani în Servicii şi Justiţie ca să-i apere la o adică şi ăştia au ajuns acum atît de tari, atît de bogaţi, încît conduc România după bunul lor plac, neinteresîndu-i care partid e la putere, doar să le aprobe bugete fabuloase în detrimentul populaţiei din ce în ce mai sărace!
Nichita a fost obligat de Premier să facă pasul înapoi cu parcul de la Teatrul Naţional. Chestia asta e văzută cică nasol în Partidoi, iar alţi pupincurişti din politică se bat cu cărămida în piept arogîndu-şi merite de negocieri subterane. Sictir!
Alţii – jurnalişti cunoscuţi şi acuzaţi că fac jocul primarului pe bani negri – ies la bătaie simţind că acesta îşi pierde puterea şi ei sunt în pericol să eşueze în decor.
Domnul Gabriel Gachi pe care eu personal îl stimez şi-l apreciez pentru reuşitele anchete jurnalistice prin care a devoalat mafia unor instituţii publice – evident nu de lîngă Nichita – a sărit acum la gîtul celor ce au luptat de cel puţin doi ani cu primarul pentru a-l obliga să replanteze teii şi să nu găurească pămîntul în buricul tîrgului.
Nu trebuie să fii numaidecît specialist în construcţii şi urbanism ca să îţi dai seama că ce vrea primarul e o barbarie izvorîtă din mintea unui cretin incult!
Trebuie să fii doar un ieşean cu rădăcini în acest oraş sau judeţ, să-i ştii trecutul, să-i cunoşti istoria şi tradiţia şi în primul rînd să nu fii un bou orgolios ca să lupţi cu cei pe care dintr-o greşeală a lui Dumnezeu, îi reprezinţi.
Că domnul Gachi face jocuri făţişe de răzbunare a lui Nichita faţă de cei care dînsul îi percepe ca duşmani personali, este vădit în mod evident, pentru că loveşte ţintit în domnul Profesor Liviu Antonesei – fost om politic, fost Preşedinte al C.J.Iaşi – care cînd a văzut mocirla care îi murdărise pantofii, a avut puterea şi decenţa de a se extrage sărind pe malul societăţii civile.
Bineînţeles că nimeni nu este perfect, bineînţeles că domnului Antonesei i se poate reproşa aducerea în fruntea Iaşului ai ghiorlanilor care ne-au mîncat douăzeci de ani din viaţă şi ne-au dat înapoi cu încă douăzeci, dar ceea ce îi pot eu reproşa intelectualului Liviu Antonesei, este poate lipsa domniei sale de experienţă în munca cu oamenii şi intuiţia pe care ţi-o dă numai o experienţă dură de viaţă.
Astăzi Liviu Antonesei este un membru emblematic al societăţii civile ieşene şi interesele sale coincid cu acelea ale societăţii civile.
Domnul Antonesei este un intelectual cu titluri universitare, cu o bogată operă literară la activ. Domnia sa nu poate să se exprime decît în mod academic şi să lupte cu puterea cuvîntului şi a exemplului.
Şi eu sunt membru al societăţii civile, însă eu nu am statutul domnului Antonesei, în schimb ştiu năduful colectivităţii din jurul meu, aud „de la firul ierbii” cum îi place Huţupanul Inept expresia, înjurăturile oamenilor anonimi furioşi că sunt călcaţi în picioare prin declaraţiile şi poziţiile jurnaliştilor obedienţi lui şi eu îmi permit să mă răcoresc şi să-i răcoresc pe „ai mei” înjurîndu-l fără menajamente, catalogîndu-l cu calificativele pe care le merită, fără nicio jenă sau frică.
Care a ajuns persoană publică şi urinează pe faţa celor pe umerii cărora s-au urcat, n-au decît să se înveţe că vîntul bate şi de jos în sus aducîndu-le pişatul pe propria lor faţă.
Iaşul a subjugat douăzecişicinci de ani arhitecţii şi artiştii pentru că a avut în frunte nişte mîrlani cu diplome, necizelaţi.
A venit vremea cînd trebuie cu orice preţ să curmăm asemenea mîrşăvii şi să le „dăm în gură ca la coasă” tuturor detractorilor şi delatorilor, leprelor politice, tuturor ţuţerilor şi pupincuriştilor slugarnici unui sistem poziţionat contra interesului general.
Eu voi fi mereu contra! Astăzi suntem prieteni, pentru că tu susţii o cauză corectă, mîine ai un interes pe care ţi-l descoper şi te înjur. N-ai decît să devii apărător al societăţii civile aşa cum ţi-ar fi menirea!