IMPLOZIA

Iată că m-a ajutat Dumnezeu să trăiesc şi aceste zile…
Îmi aduc aminte cu oroare anul 2009 cînd luptam cu disperare pe Facebook să conving lumea să nu care cumva să-l mai aleagă pe Chior…Îl doream pe Crin Antonescu, dar după turul întîi îmi era bun şi Geoană.
Nu am să vă spun cîtă disperare şi amărăciune am trăit în 2010 – cel mai crunt an din viaţa mea – cînd probabil şi de supărare s-a declanşat boala ce avea să-mi tragă un pumn în plină figură. Dar asta m-a îndîrjit şi mai mult şi mi-am zis că nu-mi mai rămîne decît să lupt cu mijloacele şi puterile ce mi-au mai rămas cu şi mai mare ardoare împotriva ticăloşilor ce mi-au distrus Ţara.
Problema mea era că înţelegeam atît de bine toate dedesupturile şi nenorocirea ce avea să ne-o aducă Sistemul, pentru că mai tot timpul – încă din copilărie, din şcoală – m-am luptat cu fel de fel de sisteme pe care le percepeam ori nedrepte, ori abuzive şi asta mi-a atras continuu nemulţumirea, dar şi o mobilitate extraordinară care mi-a dat acea neînfricare şi nonşalanţă de a trînti uşa în nas multor mahări de care m-am şters de-a lungul timpului.
Chiar pe timpul lui nea’ Nicu schimbam la 3-4 ani locul de muncă, pentru că inevitabil intram în conflict cu directorii care reprezentau Sistemul. Asta mi-a fost soarta şi vă spun deschis că nu-mi pare rău, chiar dacă aproape toată viaţa mea mi-am petrecut-o luptînd, dar spre deosebire de Don Quijote, eu am reuşit şi nişte mici victorii care m-au mobilizat şi încă mă mobilizează.
Aşadar, încă din 2009 am avut frustrări imense cînd vedeam pe cei apropiaţi mie – plecaţi din ţară – cum se lăsau manipulaţi şi înşelaţi de propaganda Sistemului băsist care nu mă înţelegeau pe mine, cel care rămase să înghită aici toate mizeriile, ci pe ţuţerii şi viermii intestinali ai acestui sistem.
Îi recunoşteam de la o poştă pe toţi aceşti neoameni care acceptaseră de bunăvoie sau şantajaţi să scrie sau să aducă la televizor osanale leprelor, jigodiilor care le pompau bani negri.
Am avut marele ghinion în generaţia mea să trăiesc comunismul din epoca stalinistă, mascarda de revoluţie şi nenorocirea celor douăzecişi cinci de ani de transformare chipurile a orînduirii socialiste în cea capitalistă – un capitalism sălbatec, „de cumătrie”.
N-am să mai reiterez frustrările trăite pînă la durere cînd vedeam cum se distruge ţara, fibra neamului românesc de nişte ticăloşi care – culmea – proveneau teoretic din aceeaşi stirpe ca şi mine, oameni de lîngă mine, colegi de serviciu, prieteni, cunoştinţe….
În toţi aceşti ani, în tot acest timp, singurul lucru care m-a ţinut cu mintea întreagă a fost deviza de la care nu m-am abătut niciodată, lăsată moştenire de tatăl meu şi anume să mă mulţumesc cu ce-mi dă Dumnezeu prin munca şi capacitatea mea cinstită, că orice lucru obţinut prin furt sau necinste se răzbună cînd ţi-e lumea mai dragă.
Am atîtea exemple în viaţa mea, că aproape nu îmi aduc aminte să fi cunoscut prea mulţi oameni asemenea mie, iar asta mi-a adus în timp mulţi duşmani, unii mai puternici, alţii mai slabi.
Văd acum bulversarea trăită de societatea românească şi o trăiesc cu un calm şi o detaşare care chiar mă enervează la culme. Pur şi simplu nu am nicio satisfacţie cînd văd gruparea de ticăloşi pe care acum cîţiva ani în urmă aş fi fost în stare să-i execut unul cîte unul de aş fi avut această putere – fără să am remuşcări – cum se îngesuie la poarta închisorii.
Sunt convins că la fel ca mine sunt foarte mulţi în această situaţie şi cu toate că seara mă uit 2-3 ore la televizor să mai văd pe cine au mai priponit, pur şi simplu mă uit ca la o emisiune de ştiinţă sau de medicină, fără să-mi creeze nicio emoţie.
Cei care m-au citit de prin 2009 de cînd mi-am deschis cont pe Facebook şi am început să-mi afirm deschis punctul de vedere şi ideile fără nicio frică, poate îşi mai amintesc cînd devoalam şi arătam public cum funcţionează Sistemul, arătînd ţintit spre ticăloşi, indiferent care le era numele sau funcţia şi rangul.
Poate vă mai amintiţi articolele mele nenumărate care explicau modul cum acţionează mafia băsistă în România şi cea locală, patronată de Simirad şi apoi de Nichita.
În mintea mea era foarte clar modul în care se devalizează bugetul local şi cel naţional din Transporturi, Sănătate, sau Administraţie.
Am simţit pe pielea mea ce înseamnă să nu fii în mafie, să nu te integrezi în Sistem. Am văzut cu ochii mei cum se fură cu acte superficiale sau sofisticate, cum îşi ridică vile şoferi de autobasculantă alături de ingineri şi de funcţionari publici integraţi „în sistem”, cum fac averi fabuloase nişte cretini inculţi care jefuiesc fără frică banul public pentru că există cîrdăşie între şefuleţi, directori, oameni politici ai momentului, poliţişti, procurori, judecători, jurnalişti!
Am prevăzut din prima clipă şi am explicat şmecheria Sistemului condus de Băsescu şi Coldea pe care l-am nominalizat public cu toată camarila lor, că spargerea PDL-ului nu e decît o manevră subtilă de a disipa răspunderea jafului, regruparea în vederea adormirii electoratului pentru momentul „H” cînd se vor uni sub o singură pulpană cei care mai rămîn după „scapă cine poate”.
La Iaşi îi cunosc şi m-am luat în ultimii ani deschis de lepre, de viermii hrănitori cu fecalele canalizării şi din hoitul intrat în putrefacţie al societăţii.
Ceea ce se întîmplă acum am prevăzut şi am scris demult, încît totul se întîmplă conform scenariului scris parcă de mine şi de aceea sunt pur şi simplu scîrbit şi dezinteresat.
Astăzi viermii se zvîrcolesc în mizerie încercînd să devină măcar rîme…Îi ştiu, îi văd, vi-i arat ca să încercaţi să vă feriţi de ei.
Din păcate generaţia mea a avut marele ghinion să trăiască o viaţă într-un imens lagăr de muncă producînd forţat nişte bunuri menite să aducă unei elite privilegii şi cînd s-a eliberat lagărul şi deţinuţii sălbăticiţi şi înfometaţi s-au văzut fără sîrma ghimpată, au luat-o de nebuni care încotro şi au devalizat cam tot ce făcuseră cu truda lor dintr-o furie înteţită de ulii ce se roteau demult deasupra, neîndrăznind să se aşeze pe hoituri de frica puştilor gardienilor.
România este pierdută încă din 1990, cînd Iliescu a furat Revoluţia care ar fi trebuit să aducă ţara la start de acolo de unde o lăsase M.S. Regele Mihai care a fost alungat cu pistolul la tîmplă de porcii de la răsărit. Atunci a fost momentul hotărîtor al pierzaniei noastre şi atunci Dumnezeu ne-a pedepsit că ne-am omorît conducătorul – bun sau rău – de Crăciun!
Aveam multe posibilităţi să scăpăm de orînduirea blestemată, dar nu am luat exemplu nici de la Ungaria, Polonia, Cehia, Bulgaria, Letonia…
A urmat cel mai crunt şi devastator regim, cea mai ticăloasă conducere de la daci şi ostrogoţi încoace, de fapt singura care a învrăjbit poporul, care l-a radicalizat, care l-a adormit şi l-a înşelat.
Şi ce dacă vor aresta o sută de indivizi care vor fi pînă la urmă condamnaţi şi cărora li se vor confisca nişte averi simbolice?
Vinovăţia atinge majoritatea populaţiei care s-a complăcut şi a acţionat tacit transformîndu-se în păsări de pradă.
Averea ţării devalizate se află în fiecare cărămidă de casă şi leaţ de gard furate de milioane de români în furia generală şi după exemplul dat de cei aflaţi pe diferite trepte de conducere!
Ar trebui să se golească un oraş de talia Iaşului şi toate blocurile şi locuinţele existente să devină goale şi transformate măcar pentru vreo treizeci de ani într-o puşcărie încăpătoare în care spitalele să devină infirmerii, şcolile şi sălile de cultură locuri de reeducare şi supemarketurile transformate în fabrici de îndoit şi de îndreptat cuie!
Să facă agricultură pentru hrana proprie pe toate terenurile neconstruite şi asta să le fie mîncarea!
Niciodată nu vor fi pedepsiţi ticăloşii care ne-au distrus şi îmi pare rău că am avut ghinionul să fiu contemporan cu tîrîturi ca cele vehiculate astăzi în Media românească şi în mod deosebit în cea locală.
Ghinion!