FANATISMUL POLITIC

Am să aduc în discuţie o problemă care mă frămîntă mai demult şi care o văd ca pe o cauză a situaţiei nenorocite pe cae o trăim şi a pseudodemocraţiei româneşti.
Nu cred că în ţările cu tradiţie democratică ai să întîlneşti atîta prostie şi atîta incultură socială ca în România.

Secera si ciocanul
Fie că eşti nostalgic comunist şi eşti infestat cu microbul canceros chiar fără să conştientizezi asta şi „ţii” ba cu Iliescu şi cu PSD-ul, ba cu Băsescu şi PDL-ul, fie că te crezi al naibii de democrat şi te arunci din snobism în PNL, ai un numitor comun cu ceilalţi, fiind orbit de fanatism.
Indiferent de realitate tu „ţii” numai cu „ai tăi” – fără să poţi vedea cu ochii minţii cîte prostii comit ei la care eşti şi tu părtaş, cîte minciuni în numele dreptăţii şi a unui trai mai bun îţi toarnă în urechi.
Din acest motiv la orice alegeri votezi inept şi tîmpit partide cu nişte ticăloşi scoşi în faţă pe post de salvatori ai naţiei şi de sfinţi printre pămînteni. Nu apuci să treacă alegerile şi începi să auzi şi să vezi că de fapt „X” e un şnapan, că „Y” e o curvă, că „Z” e un infractor recunoscut printre cei din jurul său.
Şi nu te înveţi minte. Şi la următoarele alegeri votezi continuu în dobitocia ta tot pe Nichita, tot pe Fenechiu, tot pe Movilă.
Nu poţi să te detaşezi deloc de minciunile ce ţi se toarnă cu vorbe dulci şi otrăvite în urechi şi să votezi nişte Oameni care poate au un Program, care sunt membri noi (sau vechi) ai unui partid pe care ai fost învăţat să-l urăşti pentru că „toţi sunt escroci” sau ăştia sunt duşmanii noştri tradiţionali.
Din acest fanatism dus pînă la prostie suntem băsişti, liberali, pesedişti şi nimeni şi pentru nimic în lume nu ne poate convinge că – uite – se ridică un ins mai vocal care pur şi simplu indignat fiind de clasa politică ce a nenorocit şi a vîndut ţara timp de un sfert de secol, s-a hotărît în sfîrşit să îndrăznească să se implice să facă ceva, să nu mai stea cu mîinile încrucişate…
Poate nu înţelegeţi, dar ca independent în ţara asta nu ai nicio şansă, pentru că mafia aruncă în luptă fonduri imense să ajungă la putere oamenii ei şi din acest motiv chiar un om de bună credinţă are nevoie să se urce într-un vehicul politic pentru a putea fi ales.
Dar voi aveţi ochi, aveţi minte, aveţi discernămînt şi nu puteţi să nu gîndiţi puţin şi să alegeţi după 25 de ani de minciuni şi ticăloşii, cine minte şi cine vrea cu adevărat să facă ceva….
Tîmpit trebuie să fii să mai crezi şi să votezi din inerţie datorită unui fanatism egal cu prostia pe unul ca Adomniţei, Danga, Chirica, Ostaficiuc, Movilă, Surdu, sau Oajdea, Cîrlan, Agrigoroaiei pentru că sunt primii pe listă şi tu – „soldat credincios” – eşti chemat să-i girezi cu traiul tău, cu bunăstarea ta pentru că aşa îţi cere partidul.
Oameni buni, treziţi-vă, ce naiba?

4 thoughts on “FANATISMUL POLITIC

  1. De fapt nu este vorba despre fanatism, fiindcă oamenii nu cred în ideologii (care de fapt nici nu prea există) ci mai degrabă despre un partizanat infantil, care împarte practic ţara în două, între cei care simpatizează cu stânga şi cei care cred în dreapta, în funcţie de interesele de moment !
    Totuşi există şi o a treia categorie, a celor indecişi, scârbiţi de mizeria politicianistă, care nu votează cu nimeni.
    Din păcate, în România, democraţia = dictatura celor mulţi dar stupid people !!!

    1. Evident că aici cuvîntul fanatism este folosit în sens de partizanat politic, însă am avut ocazia să cunosc persoane atît de convinse, că au ajuns pur şi simplu fanatici în a apăra o formaţiune politică fără a înţelege esenţa doctrinei sale. Din păcate…

  2. Conform sondajelor, jumatate din romanii care se prezinta la alegeri nu sunt informati, se simt responsabili ca buni cetateni sa se prezinte la vot, dar nu se simt responsabili sa se informeze despre candidatii la alegeri si nici nu sunt constienti de lipsa lor de informare. Mass media nu ii ajuta deloc, pentru ca legislatia nu obliga mass media sa informeze corect si sa faca reclama in mod egal pentru fiecare candidat la alegeri.

  3. ”Premisele” sunt TOTAL GRESITE:sa ai OCHI,saq ai MINTE,sa ai DISCERNAMANT ????
    Se pare xa-in 1990- ati ”luat”-de nuii singuri !!-”startul” la….emancipare politica !!!
    Vaproprum un sondaj simplu-in masa de alehatori obisnuiti !!– cei de la…”coada vacii” si-ntrebatii despre…”ce-o fi DISCERNAMANTUL”…
    Va rog-din suflet !!- sa va pregatiti sufleteste-pentru…MARI surprize….!!

    Cu profunda dezamagire ca sunt MUUULT PRE PUTINI pentru…CE-AR TREBUI,

    Socrate Stanculescu

Comments are closed.