FURTUL OBLIGATORIU!

Ultima golănie pesedistă – aceea cu legiferarea votului obligatoriu – are desigur mai multe tăişuri.
Pe deoparte ar fi bine că va fi obligată golănimea alcolistă să iasă din bodegile patriei în zilele cu scrutin, dar cînd mă gîndesc la faptul că exact acolo candidaţii vor lăsa la crîşmar o sumă limită de o mie de euro la fiecare comună să dea la discreţie în toată campania cîte o sută de „pufoaică” la cei care îl vor alege pe „X” sau pe „Y”, mă cutremur…
Bine, veţi zice unii, va fi mai greu să manipulezi un întreg popor, nu vor mai fi doar „soldaţii” fiecărui partid şi o masă de indecişi sau de imbecili care pot fi manipulaţi.
Din contra, zic eu! La scăderea vertiginoasă a nivelului învăţămîntului, a instrucţiei populaţiei în general, toată alegerea va sta doar în mîna idioţilor, iar cei cu capul pe umeri vor trebui să se supună unei majorităţi de retardaţi ce vor putea fi uşor manipulaţi cu o mărgică de tărie fabricată din sodă caustică.
Evident că pesedeul vine cu aşa o propunere legislativă, deoarece statistic vorbind, masa lor de alegători este aceea care posedă şcoală şi instrucţie mai puţină.
Asta se vede cu ochiul liber şi din comportamentul administraţiilor pesediste care menţin incultura, prostul gust şi a lucrurilor rău făcute – în mod abuziv.
Doar să privim Iaşul şi ne dau lacrimile de mila noastră…Veţi spune poate, dar uită-te la Constanţa şi la Craiova ce prosperă, ce culmi înalte au şi sunt conduse tot de pesedişti…
Vă contrazic. Acestea sunt doar aparenţe, doar alte metode de a conduce, în sensul să ne facem că ne zbatem şi construim cît mai mult cît timp guvernul este al nostru şi e la putere, să arătăm acum că noi suntem superiori.
Este doar o chestie de echipă şi de rapacitatea primarilor, în fond şi în adîncul faptelor este doar un progres de faţadă care în scurt timp se dovedeşte a fi fost doar temporar, pentru a funcţiona mai bine baza alegătorilor şi a parandărătului.
Din păcate Iaşul nu are norocul de a fi nici măcar în asemenea situaţie.
Chiar şi la Bucureşti, doctorul Oprescu şi ciracii săi care sunt tot pesedişti făcuţi „independenţi” pentru alegeri, îşi dau măsura (dez)interesului pentru a apăra patrimoniul cultural naţional jucînd ruleta rusească cu Muzeul Literaturii Române şi chiar cu Biblioteca Naţională.
Sunt cu toţii nişte farisei, se dau bine pentru poze cu Casa Regală, confiscă „patriotic” imaginea unor români de top şi în fond nu fac mai mult şi nu gîndesc decît la alte posibilităţi de a-şi mări bazinul electoral.
Dacă va fi aşa, vom asista în mod cert la o degradare şi mai mare a aşa-zisei democraţii dîmboviţene şi în loc de o economie sănătoasă de piaţă, vom înmulţi ca singurele locuri de muncă posibile, trupele de jandarmi ce vor împînzi satele patriei şi cele ale armatei care va fi carne de tun în toate zonele de conflict de pe glob.
Asta va fi consecinţa obligativităţii votului, iar partidele „de dreapta” ar trebui să facă tot posibilul pentru a bloca asemenea ticăloşie ce ar putea conduce în scurt timp la a întoarce ţara la Partidul Unic.
Să ne ajute Dumnezeu…