Tei pietonal13

GALERIA CU ROZĂTOARE – LUMINIŢA SĂLCEANU

Prin anii 90, Luminiţa Sălceanu era o ingineră în cadrul Primăriei Iaşi – şefă a compartimentului Spaţii Verzi. Şefă de compartiment era de fapt o funcţie mai mult onorifică, deoarece nu avea subordonaţi direct, ea era doar o persoană de legătură dintre „centralul” primăriei şi lucrătorii Secţiei Spaţii Verzi condusă cu profesionism de inginera Popescu.
De fapt, inginera Popescu era „creierul” şi pe domeniul ei era foarte apreciată. Se pare că între cele două – chiar dacă în aparenţă exista o prietenie afişată – exista o rivalitate provenită din invidia Sălcencei că ea nu avea un rol executiv, formaţiunea doamnei Popescu ţinea de Citadin şi tot ce se lucra şi se deconta pe această linie, trebuia girat de madam Sălceanu. Numai pe acest motiv Luminiţa Sălceanu îşi aroga aere de şefă şi dorea să îşi asume puteri ce nu ţineau nici de priceperea şi nici de funcţia ei.
Popeasca – specialistă a primăriei încă de pe vremea primarilor comunişti, cam de aceiaşi vîrstă cu Sălceanca – era o doamnă în toată puterea cuvîntului, conducea sectorul numai prin vorbe calme, cuvinte de bun simţ, nu ai fi auzit nimic rău despre ea de la subalterni sau de la colaboratori. Şi avea cred vreo sută de oameni pe puţin în subordine, dacă ţinem cont că avea serele şi cimitirele, pepiniera şi parcurile oraşului în responsabilitate.
Ştiu chiar de la dînsa că deseori avea contradicţii cu Sălceanca pe linie profesională şi de multe ori era supărată că aceasta se ducea la Simirad sau la Onofrei cu prostii pe care le băgau în capul lor şi Popeasca cu greu trebuia după multă muncă şi argumentări să-i facă pe aceştia să modifice vreo hotărîre.
Totul s-a schimbat mai spre anii 2000, odată cu înfiinţarea Direcţiei de Servicii Publice Municipale. Atunci Citadinul s-a spart, activităţile salubrităţii trecînd la nou înfiinţata regie Salubris, iar pe osatura Spaţiilor Verzi s-a format DSPM….
Sunt multe de spus şi de consemnat despre dedesupturile, şmenurile, interesele, sforile şi regrupările acelor timpuri.
Au fost schimbările făcute de Simirad, care în megalomania sa a dorit să mărească numărul de angajaţi din primărie, să creeze noi posturi şi să-şi răsplătească aprozii.
Sălceanca a fost numită Director General al DSPM. Doamna Popescu, s-a pensionat…
La un timp relativ scurt de la înfiinţare, Simirad îşi făcuse obiceiul de a ţine şedinţe săptămînale cu toţi conducătorii regiilor din subordine şi a şefilor de Direcţii şi Servicii din Primărie…Acolo Titanul din Coţuşca se simţea Dumnezeu, acolo îi plefturea el pe toţi acei mici sfinţi aflaţi pe norii de la picioarele sale butucănoase, ameninţîndu-i deseori cu trimisul înapoi pe pămînt printre muritori.
Simirad era viclean ca un vulpoi şi printr-o tactică persuasivă îşi crease o reţea obedientă avînd la degetul mic oameni importanţi din presă, procurori şi magistraţi din justiţie, comandanţi din Poliţie, SRI…
Mărind numărul şi volumul regiilor, Moş Chiorpec Costică a creat o puzderie de posturi, reuşind să-şi mulţumească şi prietenii şi adversarii. Era în schimb foarte atent la imaginea sa şi orice prostie semnalată de presă la care se atingea imaginea primăriei, era imediat pedepsită şi un cap era gata pentru tăiere.
Pri anii de început de mileniu, un eveniment aparent banal avea să producă un mic cutremur. Pentru cine îşi mai aminteşte, la un moment dat spre primăvară – Chirica era Directorul Direcţiei Tehnice – sunt tăiaţi 3 sau 4 tei deoarece se constatase că erau putrezi pe interior şi erau în pericol de prăbuşire, chiar în dreptul esplanadei Teatrului Naţional, cam pe locul unde buchiniştii îşi expun lucrările.
Copacii erau în stare de degradare vizibilă şi nu ştiu dacă în megalomania lor cei din primărie au cerut organelor silvice marcarea pentru tăiere, sau i-au ras pur şi simplu. Cert e că într-o zi, fără tam-tam, echipele lui Sălceanca dotate cu drujbe şi macara au hăcuit trunchiurile şi le-au încărcat în camion, curăţînd locul. Cred că era primăvară, oricum nu era pornită vegetaţia.
Butucii rămaşi la faţa locului nu prezentau vreo urmă de putreziciune şi după aspect, ai fi zis că teii au fost perfect sănătoşi.
Cîţiva ieşeni care se aflau în zonă în momentul tăierii, au vociferat cînd au văzut că se taie copacii şi nu le-a fost explicată motivarea acţiunii. Se pare că a fost anunţată presa şi a doua zi era mare deranj prin ziare că se taie teii pe Ştefan cel Mare. Tele M, TVR Iaşi au filmat acolo, au luat interviuri la trecători, s-a insinuat că mai urmează şi alţi tei şi vîlvătaia a luat amploare! Imediat Simirad a dispus şi s-au plantat exact acelaşi număr de tei destul de maturi chiar pe locul unde fuseseră cei tăiaţi. Acum nu mai există, fiind înlocuiţi cu salcîmi „japoneji”…
Văzîndu-se pus la zid, Simi a tunat şi fulgerat şi a convocat imediat o şedinţă cu capii din primărie scoţînd sabia din teacă la adresa pupilului Mihăiţă şi a lui madam Sălceanu – pe care a făcut-o troacă de porci în plen, de faţă cu toată lumea şi anunţînd turbat de furie că e concediată.
Madam Sălceanu se zguduia de plîns rugîndu-se printre hohote să fie iertată, că are probleme de familie şi e disperată. Ce a făcut, ce nu a făcut, se pare că a ştiut la cine să apeleze şi a doua zi un anume domn profesor Mititiuc – prieten intim cu marele scritor de tablete – l-a înduplecat pe Simirad, convingîndu-l pentru totdeauna că un om mai bun profesional ca madam Sălceanu nu există.
Simirad nu numai că nu a mai dat-o afară, dar mai apoi i-a adus de urgenţă bărbatul la primărie creeindu-i şi un post special pentru înfiinţarea Bazei de date GENTEX, bază care nu există nici pînă azi.
Se pare că domnul Sălceanu avea probleme destul de mari cu alcoolul etilic şi din acest motiv devenise indizerabil la firma unde lucrase din vremea lui nea Nicu…
Datorită rezultatelor excepţionale în munca cu rezolvarea tuturor obligaţiilor ce le avea Simirad la diverşi oameni de influenţă şi a discreţiei dovedite, lui Sălceanca i s-au angajat şi cei doi fraţi chiar la Direcţia ei în subordine, pe care i-a făcut rapid şefi, consolidîndu-se echipa…
Simirad a plecat ambasador al podgoriei Cotnari la Havana Rum şi ca să i se acopere urmele de şmenuri, l-a adus şi l-a uns succesor pe Huţupanul din Dorohoi. La plecare l-a povăţuit că de vrea să-i fie bine să lase pe funcţie oamenii formaţi de el şi să continue mecanismele de fraudare ce le pusese la punct. Cu alte cuvinte, i-a predat reţeaua.
Simţindu-se în deplină siguranţă, lui Sălceanca – văzută peste timp o Împărăteasă Ecaterina în primărie – i s-a urcat atît de mult la cap, că a început să-şi facă meandrele mai fără perdea şi şi să-şi aducă favoruri familiei sale.
Cucoana nu-i defel proastă şi conştientă că oricînd poate deveni ţinta unor anchete cauzate de potlogăriile şefilor, s-a apucat de-un viloi pentru familion pe terenul părinţilor de la marginea Iaşului, dar cu o reţetă mult mai subtilă. Au luat cu toţii credite la Bancă, să nu bată la ochi. Aşa că Sălceanca figurează şi ea şi „famelia” înglodaţi în datorii pînă la gît şi cu pretextul ăsta îl abureşte pe Nichita acum s-o mai lase pînă în anul 2079 în serviciu credincios, să-şi achite ratele la „bangă”. E tare, sau ce?
După statistici şi după ceasloavele de la Starea Civilă de după Război, Sălceanca ar fi trebuit să fi fost pensionată conform legii, dar pentru că ştie multe şi pentru că e în stare să spele şi buda din cabinetul primarului – oricare ar fi acesta – este lăsată să-şi termine viloiul, să-l mobileze complet şi în paralel să o facă pe directoarea.
Ca Sălceanca, la primăria Iaşi mai sunt mulţi trîntori de lux plătiţi cu bani grei şi parandărături substanţiale, dar ăia sunt deja aduşi şi ridicaţi de huţupanul însuşi!