JOS…JOS…JOS…

Să ştiţi că sunt conştient că postura în care mă aflu din aprilie încoace – de cînd am demisionat din PNL – au făcut din mine un critic fervent al întregii clase politice.
Pentru aceia care nu mă cunosc, sau mă cunosc virtual de puţină vreme îi rog să- mi viziteze pagina personală de pe FB şi să-mi citească lozincile de pe copertă.
E posibil să fiţi cumva uimiţi că un tip poate avea duşmănii atît de antagonice, dar am să vă lămuresc acuşi cum stă treaba…
Am început acum vreo doi ani şi ceva – aproximativ după ce Şlăparul de la Cotroceni ne-a şutit din salarii şi pensii. Abia îmi deschisem contul şi după circa o lună – două, după ce mă dumirisem cu ce se mănîncă Facebook-ul ăsta şi cum funcţionează, am găsit pe un wall o poză roşie ca o capă de toreador pe care scria cu litere mari şi parcă imperioase „Jos Băsescu!!!” Evident cu trei semne de exclamare, să fie clar în capul său de la ce înălţime dorim să-i dăm brînci!
Am făcut prin urmare prima mea copertă. Se spune că fotografia ce o alegi drept copertă exprimă cel mai bine starea şi caracterul unei persoane. Pe mine fotografia aceia mă reprezenta excelent. După cîteva zile de la eveniment uitîndu-mă ţintă pe pagină, realizez că de fapt eu trăiesc la Iaşi şi duşmanul meu teoretic şi practic nu este altul decît Nichita şi tot ceea ce reprezintă Administraţia sa ticăloasă.
Ce-i drept de Băsescu şi de regimul său dictatorial mă loveam în viaţa de zi cu zi fiindu-mi bombardat creierul de ştirile pline de nenorocire care rulau neîncetat la televizor şi la radio, dar de gaşca ticălosului Nichita mă lovisem în ultimii vreo zece ani cînd prin oamenii săi aleşi de el după mintea şi ticăloşia sa îmi blocaseră mai toate proiectele care într-o ţară cît de cît normală ar fi făcut să-mi pot aduce din plin aportul la nişte lucrări ce ar fi făcut viaţa ieşenilor infinit mai bună.Nu am fost, nu sunt şi nici nu voi fi un zgîrcit, aşa cum ştiu că nu am fost niciodată foarte sărac şi nici nu voi ajunge foarte bogat, dar am un principiu foarte rigid: nu sunt de acord să dau şpagă nici un singur ban să primesc o lucrare sau să particip voit la un şmen. Ştiu că ăsta este unul dintre motivele principale că nu sunt azi vreun Umbrărescu, dar sigur am mult mai multă fericire şi satisfacţie în situaţia în care mă găsesc acum.
Am adăugat aşadar pe copertă sub prima lozincă, cu majuscule negre, boldite, sloganul:”Jos Nichita!”

Jos Băse
Fiind membru în PNL la vremea aia cu o vechime de 23 de ani în partid, îmi venea mereu să adaug şi „Jos Fenechiu!”, mai ales după ce ticălosul a hotărît din interese personale să facă un noncombat pentru desemnarea unui candidat ca primar al Iaşului şi aşa l-a făcut pe Nichita – Conte de Broscăuţi – Baron de Copou…Am intuit că Fenechiu nu va sta mult pe copertă…
Au venit însă alegerile, mai întîi localele, apoi naţionalele şi am aflat rezultatele şi marea şmenuială.
Fiindcă în preajma lui 1 Decembrie am dorit să mă raliez îndemnului postului Antena3 să arborăm un steag în cinstea Zilei Republicii, am căutat pe net şi am găsit harta ţării împărţită în sfîntul tricolor.
A apărut însă imediat în ianuarie actul de coabitare şi am avut un şoc atît de mare cînd am înţeles mîrşăvia, încît am îngesuit imediat între Băsescu şi Nichita lozinca „Jos Trădătorul Ponta!”

Tricolor Jos cei3
Pe Fenechiu nu am mai avut loc în arhitectura antetului să-l trec pe pomelnic, dar am aprins în gînd o lumînare şi m-am rugat pentru el…adică să-şi ducă crucea!
Am explicat pînă aici pentru cei se arată miraţi şi declară că se distrează cînd văd un nebun singular că se luptă ca Don Quijote cu morile de vînt. În fond şi la urma urmei în societatea românească de azi eşti imediat reperat şi considerat „smuncit” la mansardă dacă nu ai definită o poziţie de „pentru” sau „contra”.
Poţi fi matale ziarist, funcţionar public, frizer, taximetrist sau vinzi papagali în piaţa de animale duminica, tre’ să spui clar: ce culoare ai? Eşti băsist, eşti fost băsist ( e foarte important pentru unii ), eşti liberal, comunist cu faţă umană, ce dracu eşti? Nu te crede nimeni că nu mai ai nici o opţiune politică fiind atît de scîrbit de tot ceea ce ai trăit pînă acum….
Atunci de ce te bagi în seamă, de ce îţi dai cu părerea? Nuuu, tăticu’ nouă ne dai acu pe gură – imediat – mîine cu cine votezi! Nu ne duci tu pe noi cu preşu….
Se zice că toţi nebunii îi văd pe toţi ceilalţi nebuni şi ei se consideră sănătoşi tun. Asta îmi întăreşte mie convingerea că n-oi fi prea zdravăn la bibilică dacă eu zic de mine că-s normal şi mai toţi ar trebui să se ducă să semneze o adeziune cu organizaţia de partid a doctorului Burlea jr.
Perorez de o bună bucată de vreme să mă audă toţi oamenii sănătoşi şi cu scaun la cap că aici la Iaşi, noi suntem într-o situaţie superspecială de la vînzoleala din 89…
Ştim cine a condus Republica de atunci pînă azi şi ştim ce bine s-au mulat pe situaţie cîţiva „piranha” locali. Sincer, parcă ăia de la Bucale au mai puţină importanţă pentru tine trăitor în cea mai săracă provincie a Uniunii Europene….
Din acest motiv – conform proverbului cu cămaşa care este mai aproape de corp decît sacoul – susţin şi strig ca un om sănătos la cap ce mă consider, să-l „dăm în paza mării pe marinarul care…”că indiferent că vine preşedinte o maimuţă cu pistol şi premier un catîr costeliv care rage continuu, aici la Iaşi noi avem treabă cu alţii.
Noi nu putem schimba nimic la Bucureşti din simplul motiv că fiind gaşca asta la putere de 20 de ani, trimişii noştri „aleşi” în Parlament sunt în general nişte papagali peruşi viu coloraţi care au uitat şi să mai piuie.
Prin urmare oameni buni – băsişti, nebăsişti dar pedelişti, liberali cu capul pe umeri şi cu un dram de minte, oameni tineri neinteresaţi de politică mai mult decît o bere pe care dacă o rîgîiţi zilnic vă mulţumeşte – hai să ne unim forţele fără nici o condiţie de călcat pe bătătură şi să dăm jos clica lui Nichita.
Dacă nu înţelegeţi asta acum, mă jur că niciunul pe care vă gîndiţi voi să-l propulsaţi în anul electoral nu va ieşi primar pentru că unul ca mine şi încă vreo doi nebuni colegi de salon, vom sări cu gura şi vom scuipa în stînga şi în dreapta să se aleagă praful din toate construcţiile, aranjamentele şi munca voastră de culise cu bani suficient de mulţi încît să ţineţi piept PSD-ulu. Am spus PSD-ului, că atunci USL va fi o amintire.
Din acest motiv vă atrag atenţia că şi PSD şi PNL vor arunca pe piaţă tot ce sunt ei în stare în materie de propagandă ( şi sunt în stare, ştiţi bine) şi riscăm să-l avem pe viţel(e) Chirica primar, pe celălalt viţe(l) tot pe aceeaşi funcţie dar cu tupeu şi experienţă, sau, poftim! în locul lui Chirica, un fin de al condamnatului Fenechiu şi la judeţ – fără îndoială tot Afenechiului.
Dacă asta vă doriţi şi credeţi că se poate lupta subversiv avînd drept armă pupăza din tei, vă spun că vă înşelaţi amarnic!
Noi – tălîmbii printre care cu onoare mă consider şi eu – vrem să punem în sfîrşit în fruntea oraşului o persoană care are tot ce-i trebuie deja, dar în primul rînd este Sfîntul Cinstit – bun profesionist, umblat ca satelitul Sputnik de cîteva ori în jurul pămîntului şi care nu este agăţat de nici o clică de interese.
Intuiesc cu groază că veţi fi de acord să faceţi mai bine jocurile actualei clase politice şi să trăiţi mai bine în opoziţie, dacă nu veţi putea controla voi totul!
Ei bine, în această situaţie suntem conştienţi că totul este pierdut şi nici chiar bunul Dumnezeu nu ne va mai scăpa de distrugere pentru că şi Prea Fericitul este tot unul de-al Lor…

One thought on “JOS…JOS…JOS…

Comments are closed.