Aşa cum am mai spus într-un articol recent îmi doresc din tot sufletul să mă pot detaşa de evenimentele care se derulează năvalnic peste societatea românească în această perioadă şi să nu mai scriu despre nişte indivizi – foarte mulţi – care îmi sunt contemporani şi care, cu o putere nevăzută, s-au coalizat uniţi de cineva al cărui nume îl conştientizăm, dotat cu puteri malefice capabile să fi otrăvit sângele naţiei şi capabil să ne fi amărât multora viaţa. Datorită sentimentului de nedreptate ce l-am trăit în răstimp de aproximativ zece ani în urmă, ni s-au atrofiat simţurile şi ni s-au anesteziat minţile.
Nu-i mai puţin adevărat că şi până la aceşti ultimi zece ani am avut mulţi dintre noi sentimentul de frustrare colectivă atunci când vedeam că după eliberarea teoretică de comunismul lui Ceauşescu nu ne apropiem nicidecum de orânduirea capitalistă dar democratică a ţărilor occidentale pe care o râvneam, ci dimpotrivă ne îndepărtam tot mai mult de acel vis pentru că prin noii conducători şi prin noua clasă politică în formare la noi în România, s-au pus bazele unui nou tip de capitalism sălbatec, fără scrupule, punând carul înaintea boilor. Adică prin jaf generalizat, s-a căutat fabricarea prin mijloace incorecte – cu orice preţ – a unor averi fabuloase lăsând la o parte democraţia reală pe care societatea şi-a dorit-o în primul rând.
Asta s-a întâmplat până prin 2005, când alegerea lui Băsescu în funcţia de Preşedinte al României a însemnat pentru ţară şi popor adevăratul dezastru care ne-a nimicit complet fibra naţională şi ne-a schimbat complet mentalităţile şi dorinţa de luptă pentru adevăr şi progres.
Nu am niciun chef să-mi amintesc că în toţi aceşti ani m-am consumat de nenorocirea care se abătuse asupra noastră şi să vă amintesc de faptul că încă din 2009 de când mi-am făcut cont pe Facebook – iar în Iaşi încă nu erau mulţi utilizatori pe reţele de socializare – eu nu mi-am reţinut curajul de a scrie contra lui Băsescu şi ceea ce însemna el pentru că apucasem să-l cunosc şi să-l descoper ca pe o canalie încă din anii 90, de când îmi devenise ministru la instituţia unde lucram.
Am aflat încă de pe atunci multe cancanuri despre „domnul ministru”, aflasem prin anii 95 despre escapadele sale pe la unităţile noastre din zonele montane cu diferite fufe aduse în weekend de la Bucureşti în timp ce ditamai Directorul Regional dormea în maşină într-o parcare din apropiere gata la orice semnal să-i satisfacă şefului orice capriciu. Aşa s-au pus bazele fidelităţii secrete şi a obedienţei unor oameni care şi-au cumpărat încrederea şi au format primele pânze de păianjen…
Au fost anii de haos, de vid legislativ şi de punerea primelor cărămizi strâmbe peste fundaţia statului de drept turnată superficial şi de unde se ştia că s-au furat materiale.
De aceea am hotărât să mă implic în permanenţă în lupta pentru dreptate şi adevăr şi să nu mă las copleşit chiar de acţiunile de anihilare a mea pe frontul dreptăţii. Nu am nicio intenţie să mă laud, ci am o oarecare nostalgie a anilor ce au trecut peste mine şi încerc să-mi fac un bilanţ pentru a avea energia de a merge mai departe, sau pentru a mă da bătut şi a lăsa viaţa să meargă unde va dori Domnul Iisus…Pentru că la un moment dat te simţi obosit şi scurs de puteri când vezi că loveşti cu toată forţa cu pumnii într-o pernă umplută cu puf.
Pur şi simplu îmi aduc aminte – şi câteodată îmi răsfoiesc arhiva calculatorului – şi mă încarc cu energie văzând cât curaj am avut, cât de vehement am fost şi câtă putere interioară posedam de a lupta necontenit, în dorinţa de a deschide ochii concetăţenilor mei care pur şi simplu din diverse motive subiective sau obiective au trăit cu nepăsare şi au făcut posibilă decăderea.
Ca mine au fost şi încă sunt mulţi alţii – nu îndeajuns de mulţi însă pentru ca lupta să fie adevărată şi să nu permită ticăloşilor să distrugă o societate şi fibra unui popor.
Acum când mă uit în urmă şi analizez cum a fost posibil să trăim ceea ce se întâmplă azi, pot spune cu claritate că regimul Băsescu a acţionat cu meticulozitate prin nişte „oameni cheie” ca Baba Hârca – Macovei, apoi cu şefii din SRI, SIE, Kovesy şi toţi aceia de sub ei cu care Băsescu a schimbat legi, a schimbat coduri, a schimbat oameni din funcţii cheie ale statului prin care s-a reuşit impunerea hoţiei la rang de politică naţională şi obedienţa unor vasali ai sistemului transformaţi într-un cor de lăudători şi de formatori de opinie meniţi să fardeze ridurile şi schimonoselile obrazului societăţii.
În tot acest angrenaj distructiv, Justiţia a fost prima victimă ce a căzut răpusă de regimul băsist pentru că Justiţia este cheia universală care deschide orice lacăt. Prin Justiţie poţi să-ţi asiguri imunitatea, poţi să acţionezi asupra adversarilor pe care vrei să-i anihilezi şi poţi să imprimi teroarea cu care la un moment dat ai controlul total asupra unui stat.
Mascarada cu propovăduirea deşănţată a statului de drept în timp ce s-a instaurat o dictatură nocivă mai ceva decât în „epoca de aur”, era prezentată în exterior de persoane înregimentate în sistem cu precizie ca fiind un mare succes al democraţiei româneşti şi asta s-a făcut cu complicitatea vădită a marilor puteri europene şi ale Statelor Unite ale Americii care în mod cert au cunoscut adevărul regimului Băsescu, dar au mimat necunoaşterea pentru că asta le-a convenit şi pe undeva le uşura munca de devalizare şi dezmembrare a României!
Suntem ţinuţi de faţadă cu statut de stat unitar, ungurilor li se dă peste nas de ochii lumii prin cancelariile europene pentru a ne arăta permanent pisica, pentru că numai aşa suntem uşor de condus şi de manevrat!
Am convingerea fermă că expansiunea rusească şi spiritul de cuceritor al lui Putin coroborat cu sfidarea americanilor şi cu năzuinţa refacerii Imperiului Sovietic ne-a salvat într-un fel pe noi, pe români, să nu fim federalizaţi aşa cum s-a procedat cu Jugoslavia. Mai nou, conflictul din Ukraina a schimbat total azimutul blocului NATO şi ca atare asta ne-a schimbat – culmea, în bine – şi nouă importanţa în contextul mondial.
Noi suntem astăzi un fel de colonie cu mai mulţi stăpâni căreia i s-a anihilat sentimentul de patriotism şi de mândrie naţională şi este menţinută la conducere o clasă politică formată din oameni obedienţi, şantajabili şi timoraţi care acceptă orice compromis pentru a rămâne la o putere efemeră şi pentru a avea unele privilegii.
Acum toate marile puteri şi Oculta ce face jocurile în lume au nevoie de resursele noastre, de creierele noastre, dar au nevoie de liniştea şi cuminţenia societăţii româneşti.
Acesta este singurul motiv pentru care în mod aparent se încearcă să se dea sentimentul colectiv că s-ar fi eliberat Justiţia de sforile cu care a fost legată de mâini de regimul băsist. Dar Justiţia nu este şi nu va fi niciodată liberă şi imparţială atâta timp cât în mecanismele Justiţiei vor rămâne ofiţeri acoperiţi din serviciile de informaţii sau persoane şantajabile! Este mai mult decât evident că absolut pe toate treptele ierarhice din Justiţie – de la simpla Judecătorie şi până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – de la cea mai de jos Procuratură de pe lângă o Judecătorie şi terminând cu DIICOT-ul sau cu Parchetul General, funcţiile de conducere sunt ocupate de oameni dispuşi să-şi menţină scaunul răspunzând apăsării pe buton.
Este o mascaradă ordinară care se face pentru a da „afară” – dar şi „prostimii” – sentimentul că s-a schimbat ceva, că odată cu „luarea ţării înapoi” ne-am eliberat şi Justiţia.
Aiurea! Atâta timp cât la conducerea instituţiilor de forţă şi a serviciilor de „inteligence” vor fi în continuoare „pentru stabilitate şi continuitate” figuri ca generalisimul Coldea şi Ana Pauker Kovesy care acţionează numai pe alese şi cu mănuşi de box la operaţii de chirurgie pe creier, este evident că nu poate fi vorba de Justiţie adevărată.
Am urât din tot sufletul şi am fost cam singurul curajos care am avut moralitatea să scriu critic şi despre Nichita şi camarila sa, dar şi despre ciocoimea liberală fenechistă pentru că, pentru mine nu înseamnă democraţie sau să te numeşti liberal sau pesedist şi să tolerezi necinstea, furtul şi nedreptăţile, acoperind şi susţinând cu obedienţă vreun şef care nu-şi doreşte decât propria căpătuială.
V-am arătat fără teamă cu riscul de a-mi face duşmani puternici că presa ieşeană – aidoma celei naţionale – s-a transformat într-o limbă băloasă menită să şteargă în permanenţă dosurile unor penali din clasa politică de pe urma cărora trăieşte…
Când vezi oameni cu intelect şi funcţii că se lamentează şi dau like-uri sau fac comment-uri laudative sau „înfierează” cu atitudine proletară acţiunea recentă a DNA-ului marionetă că s-a luat sau l-a luat pe X sau Y care – n’aşa? – e un om superb, cu un caracter ireproşabil, că e Rector, că e om de ştiinţă, că e Cetăţean de Onoare, că e cult, că e un savant, că are talent, că e un bun manager, bla, bla, bla – dar dacă te uiţi cu atenţie observi şi constaţi că tot acest cor de chibiţi are un interes individual sau se teme ca nu cumva firul ghemului deşirat să ajungă şi la ei, abia atunci îţi dai seama de cât de bolnavă este societatea.
Ni se inoculează – şi se plâng crocodilii cu lacrimi de elefant – că este injustă arestarea şi cătuşele! Că nu sunt un pericol social actele de corupţie, traficul de influenţă, că trebuie cu toţii anchetaţi în stare de libertate, că astea sunt abuzuri pentru un stat de drept.
Aşa o fi, dar ce, România este stat de drept? Aşa cum Ţara a fost lăsată pe mâna ticăloşilor care au exterminat-o pur şi simplu timp de zece ani, tot aşa acum timp de vreo zece ani ar trebui introdusă Teroarea Legii! În următorii zece ani să se cerceteze cu minuţiozitate, pe îndelete, toate firele şi firişoarele care au produs devalizarea României, să fie traşi la răspundere şi să se confişte orice avere dobândită pe nedrept, de la Băsescu şi până la şoferul lui Nichita numit Chişcă ce a pornit acum douăzeci de ani de la un ARO 10 pe care îl tampona periodic de nebun ce era şi apoi păduche în părul şefilor dedaţi la abuzuri, cărora le-a fost credincios dar pe care i-a şantajat în felul său cunoscând amănunte incomode din viaţa acestora şi în prezent ajuns mare Şef de Serviciu Administrativ al primarului, posesor al unei vile cât Starea Civilă. Eu ştiu cum a fost posibil să fie făcute astfel de averi de bugetari al căror salariu nu ar fi putut decât să le asigure un trai absolut sub standarde normale…
Să fie luaţi la puricat toţi acei procurori, poliţişti, judecători ce s-au perindat în funcţii şi au avut pe mână dosare de corupţie în care au dat soluţii de NUP la cazuri evidente chiar şi pentru boschetarii ce scormonesc ghenele de gunoi în căutarea unui PET gol sau a unei coji de pâine!
Îmi vine în minte acum pe madam procuroarea şefă de la Judecătoria Iaşi care a trântit dosarul deschis de Poliţie la solicitarea societăţii civile pentru abuzul comis de criminalul teilor nu numai împotriva noastră, ci şi împotriva naturii şi a istoriei Iaşului!
Aş vrea să aud că CSM-ul ţi-a dat un şut în părţile moi cucoană şi mai lucrezi undeva ca simplu grefier sau chiar ca şi curier la Tribunal să duci plicuri la instituţii! Nu vei scăpa de blestemul nostru aşa cum nu a scăpat şi nu va scăpa nici autorul crimei! Doar proastă să fi fost, sau complet oarbă ( ceea ce în fond ar fi fost bine ) să nu fi văzut încălcarea Legii şi existenţa probelor în acest caz.
Oricum picarea pe rând al lui Nichita, Adomniţei – mai demult a lui Fenechiu – nu-mi aduc nicio satisfacţie de ordin personal în ciuda războiului individual purtat mai de unul singur după puterile mele mai mult neânţeles şi ignorat, dar am totuşi satisfacţia că ceea ce se întâmplă acum este o dreptate pe care Dumnezeu o face în dorinţa de a ne mai da o infimă şansă să ne schimbăm şi să fim „mai mult decât am fost” şi să redevenim „prin noi înşine”…
Dar asta nu se va întâmpla niciodată dacă Domnul nu lucrează mai întâi cu cei care fac ca Justiţia să fie injustă…