NEUTRALITATE

Este cu adevărat pentru prima dată în ultimii 24 de ani cînd are loc un scrutin electoral şi sunt hotărît să nu exprim o opţiune.

Asta evident, nu înseamnă că nu votez, ci înseamnă că îmi voi anula votul ca să fiu eu sigur că în numele meu nu se va număra un buletin în contul unuia din cei 14 nenorociţi care au fost admişi în cursă – mai precis în dreptul a 2-3.
Pentru prima dată mă simt cu adevărat neutru, încît ar putea să mă numească ONU sau CSI observator în legătură cu desfăşurarea corectă a alegerilor. Nu am nicio opţiune, pentru că am credinţa fermă că niciunul dintre candidaţi nu merită să-mi încarc conştiinţa cu o alegere.
Sunt un om de dreapta, evident, dar în România penală a anului de disgraţie 2014 noţiunile de dreapta sau de stînga sunt pur şi simplu nişte fabulaţii.
Clasa politică a ajuns atît de jos şi de abjectă, încît pentru interesul strict particular – propriu sau de grup – s-a amestecat atît de tare, că percepţia ce o poate avea un om cu capul pe umeri este aceea că tu ca individ, efectiv nu contezi cîtuşi de puţin şi orice opţiune ai avea, oricum jocurile sunt făcute de alţii şi oricum soarta ţării a fost decisă mai demult în altă parte, în alte cercuri.
Funcţia de Preşedinte al statului este importantă numai în situaţia cînd ar fi o minimă democraţie şi ai avea vaga senzaţie că cel în care îţi pui speranţa are măcar o infimă putere să hotărască ceva în bine din ceea ce a promis în campania electorală.
Dar aşa cum stau acum treburile, campania este astfel coordonată din umbră, încît niciunul dintre candidaţi nu este de fapt lăsat să mintă ceva, pentru că în permanenţă se aruncă pe piaţă diverse teme explozive menite să abată atenţia lumii de la adevărata figură a unor actori electorali care sunt doriţi de unele cercuri şi structuri oculte.
Ştiu sigur că atîtea zile cîte mi-au mai rămas de trăit, nu voi mai vota decît la alegerile locale şi eventual la unele referendumuri care mi se vor părea că pot avea sens şi pentru mine, dar în rest sunt puţine şanse să mai pot crede într-un om în a cărei onestitate şi cinste sunt virtuţi, iar parlamentarele nu îmi mai motivează nicicum dorinţa de a mai da girul unor reprezentanţi ai partidului din care am făcut parte timp de 23 de ani, pentru că absolut toţi pe care i-am votat eu m-au dezamăgit prin falsitatea celor spuse în campanie şi a acţiunilor lor întreprinse după ce au ocupat funcţia.
La locale e cu totul altceva, aici numărul votanţilor este mult mai mic şi undeva ai sentimentul că şi votul tău poate conta, măcar să alegi răul cel mai mic dintre două rele. Aici – la locale – chiar simţi că ai o datorie civică să speri că poţi însemna ceva, chit că asta îţi poate da dreptul ca apoi cînd eşti dezamăgit de persoana pe care ai ales-o şi tu, poţi să o înjuri copios pe motiv că ţi-a înşelat încrederea. Doar pe plan local simţi că şi vocea ta se aude, pe plan naţional poţi să strigi şi să înjuri cu gura plină cît vrei, că eşti un simplu grăunte de nisip pe o plajă la Mamaia.
În numeroasa mea familie de două persoane, eu sunt „analistul politic”, iar nevastă-mea e electoratul.
Ca şi la nivel „macro”, eu caut să o influenţez într-un fel cu analizele mele, iar ea caută să scape de manipularea mea. De cele mai multe ori cîştigă ea, pentru că hotărăşte cu mintea ei, cu filtrele ei şi eu nu am decît să constat că pe undeva ne întîlnim în stratosfera analizelor mele sofisticate pentru ca abia mai tîrziu să-mi dau seama că de fapt am fost influenţat eu  în judecată de „electorat”…..
Acum  nu votez, adică îmi anulez votul, în timp ce ea are o opţiune. Pentru turul întîi – şi dacă merge mai departe candidatul şi pentru turul doi. Eu nu, indiferent cine „joacă” finala.