RAPORT DE (NE)CAZ: „Hermeneutica cea de toate zilele…”

Anunţată cu mare tam-tam, cu surle şi trîmbiţe pe Facebook, emisiunea deontologului Ciobotari de la Telemeaua Iaşului a avut darul de a ţine cu sufletul la gură boşorogii talibani participanţi constanţi la Revelionul Pensionarilor pe care Nichita îl plăteşte drept şpagă acelor – din ce în ce mai puţini – nostalgici comunişti pentru care „disciplina de partid” înseamnă chintesenţa existenţei traiului dus din pomeni electorale de pe azi pe mîine. Am urmărit emisiunea azi pe calculator în linişte şi detaşare.
Participarea de ieri a puiului de şarpe roşu – Ostaficiuc  – la emisiunea „singurului” deontolog ieşean prin adopţie, luptător declarat antinichita,  l-a descumpănit vădit pe hermeneutul postului.
A fost cam la fel cînd la Antena3, Gâdea s-a trezit că domnul Crin Antonescu a acceptat în sfîrşit invitaţia de a participa la emisiune în ciuda insultelor şi denigrărilor la care fusese supus şi – luat prin surprindere de îndrăzneală – Gâdea a fost umilit de invitat, dar păstînd totuşi proporţiile la ambii preopinenţi.
Trebuie să fii de-a dreptul novice în ale vieţii ca să nu te întrebi măcar ca prostul ce i-a venit lui Ostaficiuc dintr-o dată să accepte să intre cu bună ştiinţă în gura „lupului” mîncat de oaie…
Ca „prostan” ce stau pe margine şi casc gura la gherţoii din politica şi presa ieşeană minunîndu-mă oridecîte ori ne iau pe toţi de cretini, nu pot să nu observ şi „să mă rîd” cînd văd astfel de emisiuni…
Zgomotul făcut de apa care se scurge prin burlanele Iaşului din topirea gheţii şi a zăpezii ne susură pe la urechi că puiul de şarpe a fost direcţionat obligatoriu să vină la emisiunea lui Ciobotari din mai multe motive.
În primul rînd el a fost racolat prin metode specifice de mai multă vreme de tinichigii care au făcut ulucele şi burlanele ce colectează apa murdară de pe acoperişuri şi a fost implicat (pentru acoperire) de percheziţiile DNA la DRDP Iaşi – ştiindu-se fără dubii că „mnealui” nu are cum să fie băgat grosier în delapidările din CNADNR, respectiv DRDP – dat fiind totuşi stagiul relativ scurt din 2013 încoace. Nu că insul ar fi curat şi neprihănit, dar el – ca soldat credincios Partidoiului şi al armatei nevăzute – a fost lăsat lejer să-şi aducă acasă vreun electician, o maşină cu sare, sau o cutie cu vopsea cu care să-şi coloreze gardul, să-i ia şoferul de serviciu copii de la grădiniţă sau nevasta de la coafor – condiţia esenţială e aceea de a fi infiltrat şi de a întocmi rapoarte periodice despre ce mai vede şi aude.
Pentru asta Partidoiul – care a pus o vorbă bună prin „mihăiţă” – i-a asigurat un serviciu curat şi fără griji, pe un salariu baban ca unui serv credincios. Serviciul pe care-l „prestează” musiu Mariusică la DRDP nu e nici pe departe extenuant pre cum s-ar crede şi nicio secundă periculos sau plin de răspundere ca de exemplu acela încredinţat şefului său Laicu – un ins căruia nu i se vede faţa din cauza căciulii care-i cade frecvent pînă la bărbie.
Marius Ostaficiuc are la DRDP Iaşi un serviciu onorific şi un şef superior pus cu mîna de Nichita, care îi dă timp şi mînă liberă să mai aibă încă alte vreo şase joburi aducătoare de lovele, are maşină bengoasă de serviciu sub şezut, telefon de serviciu, acoperire în Regiunea Moldovei prin care poate călători nestingherit în diferite misiuni de partid şi de „stat” pentru a pune cap la cap diferite iţe.
Deci, după ce DNA a dorit să-l „acopere” percheziţionîndu-i „de hoha” casa şi fişetul cu rovignete şi fotografia femeii de serviciu, a avut indicaţii de la alte instituţii concurente să-l recupereze şi să-l repună pe făgaşul în care e de fapt de folos.
Domnul Ostaficiuc mai are încă foarte multă muncă de prestat în viitor şi un agent de valoare trebuie construit cu minuţiozitate, aşezînd cărămidă peste cărămidă. Printr-o mişcare dibace, Mariusică a redevenit de încredere şi în ochii albaştri ai lui Niky Şpagă şi în partid, deoarece a reuşit să-i ţină piept celui mai titrat hermeneut realizator Tv…
Hermeneutul canalului de Telemea s-a văzut aseară că e înnebunit de ideea de a avea în faţa sa „ţinta piept numărul 7” pentru care s-a chinuit mai bine de un an să o prindă în reticulul lunetei şi pentru care a mers tîrîş pe sub gardurile cu sîrmă ghimpată pe timp de noapte, ploaie sau viscol, doar-doar i-o ajunge în cătare…
Şi dintr-o dată, fără nicio jenă, „inamicul” ridică mîinile cu unghiile netăiate şi se predă! Eii, na!
Cuprins de euforie şi excitat la culme, Călin File DE poveste se pierde în tachinări de doi bani şi în întrebări de nimic în dorinţa de a-l face praf şi pulbere pe Ostaficiuc şi – exact ca şi Gâdea – de a-l ridiculiza în ochii admiratorilor personali din PMP.
De fapt şi de drept, domnul hermeneut cu barbă de filozof s-a întrecut în mici răutăţi fiind vizibil copleşit de şansa ce i s-a ivit de a deveni vedeta TV a Iaşului.
Întrebări de tachinare menite să-l enerveze pe tînărul taliban, n-au avut nici pe departe şansa de a-şi fi atins ţinta.
Ostaficiuc în schimb, a dat pe faţă prin modul alunecos de a se comporta nu numai caracterul său de golan cu ştaif ridicat în partid de capii mafiei locale cu care a ajuns „pe felie” şi om de încredere, dar în tot ce a spus şi reacţiile ce le-a avut ne-a arătat un Ostaficiuc venit hotărît să se eschiveze de orice atac, să fandeze şi să fenteze scăpînd de pumnii telefonaţi ai filozofului cu barbă.
Acesta – în ticăloşia lui – a căutat la un moment dat cînd a sesizat că nu-l poate duce spre colţul ringului, să-i intre sub piele cu sugerarea unor posibile explicaţii convenabile care să-i dea posibilitate de apărare, aşa cum a făcut-o spunînd în mod ticălos şi rupt din context că Virgil Iordache – invocat aiurea de talibanul roşu – a fost autorul protestului contra tăierii teilor din Iaşi, iar Ciobotari a replicat că Iordache a fost printre primii care şi-a primit drepturile de la CET date de Nichita pentru a-i închide gura, dar deontologul cu barbă n-a mai continuat pentru a spune adevărul gol-goluţ că domnul Iordache din acel moment a devenit un simbol al luptei societăţii civile ieşene pentru drepturi civice şi tocmai asta i-a înverşunat pe tîlharii Iaşului să-l facă o ţintă.
Este un adevăr incontestabil că ceea ce a făcut şi ce simbolizează Iordache pentru societatea civilă din Iaşi nu înseamnă şi nu a reuşit ura lui Ciobotari şi a altor colegi de a săi contra lui Nichita personal, deoarece în ciuda informaţiilor ce le deţin nu reuşesc nici pe departe să provoace o anchetă serioasă pentru că luptă numai cu jumătăţi de măsură. Tot ce reuşeşte domnul Ciobotari şi Telemeaua de Iaşi este să surescite şi să enerveze la culme pe talibanii din PSD care – conform unei regii vizibile – s-au rînduit să intre în emisiune ridicînd în slăvi un ins fără scrupule de al cărui nume se leagă o serie de mîrşăvii faţă de care cei abilitaţi nu au voie să găsească probe şi să-l priponească.
Emisiunea de aseară a fost penibilă pentru cei care cunosc adevărata faţă a lui Ostaficiuc tocmai prin faptul că tipul a plecat învingător, iar călăul de serviciu a ajuns să se gudure pe lîngă el în speranţa că îl va mai avea invitat în emisiune şi astfel majoritatea covîrşitoare de ieşeni „antipesed” îl va considera un mare realizator Tv.
Victoria a fost incontestabil a lui Nichita şi Ostaficiuc, pentru că aseară acesta a avut tupeul, nesimţirea, repetată de a sfida populaţia Iaşului afirmînd cu nonşalanţă hotărîrea lor de a decima parcul de la Teatru aşa cum au ras teii simbolici, arătînd că scuipă public pe ieşeni chiar în „fieful” opoziţiei şi că de azi încolo – prin Ostaficiuc – vor veni şi la TeleM să rîdă în nas tuturor limbricilor politici care se burică între ei.
Emisiunea de ieri a fost o palmă grea dată întregii „opoziţii” formată din inşi de aceeaşi teapă – cu nume liberale – care se complac intenţionat sau sunt şanajaţi de inşi racolaţi şi traşi de hăţuri precum acest Ostaficiuc.
Prin urmare am o curiozitate la care voi avea în curînd răspuns: va fi vreodată Marius Ostaficiuc adus ca acuzat în faţa unei instanţe de judecată? Eu am răspunsul şi chiar şi explicaţia, dar vă las şi pe voi să vă jucaţi cu mintea.
În PSD Iaşi sunt mai multe găşculiţe cu interese antagonice. Cine pe cine „va da în gît”, care va fi preţul plătit, cine va înlătura pe cine, cine va urca, cine va coborî?
Tandemul Iacoban-Ostaficiuc se vede de la o poştă pentru că au făcut greşala cînd se îmbată cu apă rece că se ţin cu mîna de acelaşi burlan, în timp ce Chirica urinează lîngă el…
Eu vă zic să faceţi de acum încolo la Telemea o nouă emisiune: „Otrava Ostaficiuc”. Veţi împăca pe toată lumea!

http://stiri.telem.ro/emisiuni_difuzate/raport-de-caz-marius-ostaficiuc-te-lepezi-de-diavol–1739.html