Simt nevoia să vin cu niște explicații lămuritoare.
De mult – chiar de la început – l-am numit pe Klaus Johannis pe scurt, sasul.
Nu este în asta nimic peiorativ, nu vreau să aduc în niciun fel lezarea onoarei acestei nobile etnii conviețuitoare.
Așa cum am scris și în cele două volume ale cărții mele „Lecturi de pușcărie” apărută anul trecut la editura PIM, eu m-am format ca adult și profesional, dar și ca om, în Ardeal. Acolo, în inima secuimii am luat repartiția după absolvirea facultății și primul loc de muncă a fost în cadrul Regionalei de Drumuri și Poduri Brașov.
Norocul meu a fost să ajung în sfera de influență a doi ingineri sași cu o mare experiență practică: ing. Muller și ing. Krempes. Ambii lucrau la Serviciul Întreținere din Direcție și de câte ori veneau în revizie pe Secția Miercurea Ciuc mă luau cu ei pe teren și îmi arătau amănunte care trebuiau să se transforme în scurt timp în deformație profesională și chiar asta s-a întâmplat.
Îndrumătorul meu de proiect de Diplomă din facultate a fost tot un sas: profesorul ing. Mullbeacher – Șeful catedrei de Construcții metalice, un tip excepțional atât ca dascăl, cât și ca inginer.
De la ăștia am învățat – fără să-mi dau seama – să fiu riguros, să fiu om de cuvânt, să mă comport decent, dar mai ales să cântăresc bine înainte orice decizie o iau și mai ales să gândesc întotdeauna ,măcar încă o variantă a soluției, în caz de avarie că nu reușește prima pe care o consider mai bună.
Cu siguranță că astea mi-au modificat esențial trăsăturile de caracter pe care le dobândisem ca adolescent în Iașul natal unde lumea din jur se comportă aproape contrar, cu superficialitate și ignoranță în multe privințe…
Concomitent am dobândit – fără să-mi impun asta – și trăsăturile populației majoritare din zona Harghita-Covasna unde am trăit primii cincisprezece ani după absolvire: maghiarii, mai precis secuii care predomină.
Ca și sașii trăitori mai ales în zona județelor Brașov și Sibiu, secuii se aseamănă oarecum cu aceștia prin încăpăținarea lor proverbială de catâr, dar și prin hărnicie, cinste și corectitudine în relațiile cu alți oameni. Sunt deosebit de riguroși și meticuloși în tot ceea ce fac și această stăruință îi fac să devină foarte calculați și rar ai să vezi un sas sau un secui nechibzuit sau risipitor. Toți sunt prin educație buni gospodari, oameni curați și ordonați, aproape invers decât suntem noi românii….
De ce am scris astea? Pentru că toate aceste trăsături transformate în calități sunt cunoscute și recunoscute apriori de românii din Regat și după părerea mea acesta a fost și criteriul esențial care a stat la baza încrederii cu care a fost votat printre altele sasul Klaus Werner Johannis în funcția de Președinte al României.
Spre deosebire de alți conaționali de ai mei printre care m-am întors dintr-un hazard al sorții, eu pretind că am capabilitatea să fac deosebire acum între doi sași sau doi maghiari, sau între doi țigani: unul ungur și altul chipurile român.
Pentru mine este simplu să observ că sasul Johannis care ne este acum Președinte diferă de sasul Eduard Helvig ce ocupă funcția de Director al SRI.
Johannis este un sas care a împrumutat – de la românca Carmen? – și acele trăsături de caracter pe care le întâlnim cât se poate de des la noi, la români.
Am intuit de multă vreme că Johannis este un oportunist, un carierist dornic de mărire și de putere, vrea funcție înaltă și avere cu orice preț și chiar îl bănuiesc a fi fost interesat când a pus ochii pe fiica fostului Șef al Securității județene din județul unde cooperarea cu Nicu Ceaușescu trebuia să fi fost una foarte apropiată și specifică.
Sunt convins că tânăra Carmen a trăit o copilărie și o adolescență ca o mică prințesă ce a avut aproape tot ce-și putea dori un tânăr în acele vremuri și în ciuda unor rigori impuse de funcția tatălui, domnișoara Carmen a avut o viață cu un drum neted și drept, iar înaintea ei toate barierele se ridicau înainte de a se fi apropiat…
Ambii au fire mercantilă și spirit de afaceri, iar implicarea lor imediat după revoluție în tranzacționarea copiilor cu străini interesați de adopție nu (mai) este un secret ce poate fi ținut sub tăcere, în ciuda eforturilor depuse de Johannis (dar nu numai), pentru că în mod cert totul a demarat în anii 90 și datorită funcției și a relațiilor, a banilor deținuți de tata socru.
Oare la Sibiu nu mai erau și alți sași capabili înafara lui Werner să se remarce ca profesori și să ajungă Inspectori Șefi la Învățământ, să ajungă „aleși” în fruntea Forumului German care să devină trambulină politică ce avea să-l propulseze în funcția de Primar al Sibiului? Oare nu relațiile și persuasiunile prin intermediul lui „misses” Johannis – via tăticu – le-au asigurat soților oportunități fără de care nu s-ar fi remarcat? Să fim serioși!
Mie Johannis nu mi-a plăcut din clipa când am observat cum îl învăluie pe Crin Antonescu și cum acesta se lasă (?) orbit și îmbrobodit de prietenia sasului pentru ca ulterior să-l calce pe gât dându-l deoparte, mizând pe bunul simț dovedit de Crin, dar și de puterea din umbră ce se simțea că-l trage de subțiori… Mai sunt multe amănunte pe care eu le pot vedea și observa și care nu mă pot înșela să mă las amăgit.
Tot sași sunt și doamna Renatte Weber, liberală „pur sânge” în cel mai adevărat înțeles al cuvântului, față de care nu numai eu cred, dar aproape toți românii au un deosebit respect!
Revin la Eduard Helvig. Am curajul să afirm că în ciuda aparențelor că Johannis l-a numit Director al SRI având în el încredere în primul rând că este etnic german ca și dânsul, Helvig își va face corect treaba îndeplinindu-și cu rigurozitate atribuțiile funcției și nu va încerca să trădeze interesele României pentru a-i face cumva lui Johannis favoruri sau îi va asigura o protecție suplimentară înafara Legii. Helvig este un tip exact ca prototipul recunoscut de sas, e un om de onoare ce nu ar accepta să se compromită în istorie cu numele și originea lui. De altfel, i-ar fi și greu să defecteze într-un loc în care domină români verificați la sânge. încrucișat, în ciuda numirii la butoane unor ticăloși oportuniști și carieriști obedienți politic sau șantajabili lipiți pe funcții la butoane de o reptilă antiromânească precum Traian Băsescu.
Helvig în schimb poate deveni dacă vrea omul proverbial care ar putea curăța Sistemul și SRI de toate jigodiile rămase ca niște mine cu efect întârziat din vremea lui Băsescu, însă abia aici văd că-l susține pe Johannis care are tot interesul să mențină aproape intact acest sistem, pentru că așa îi dictează lui forțele oculte europene ce depind de ungurul evreu Soros. În asta constă de fapt loialitatea lui Eduard Helvig față de stăpânul său: nu acționează așa cum poate știe sau ar dori să curețe SRI-ul de pramatii, chiar dacă probitatea sa morală și imacularea sa politică i-ar da toată puterea să o facă.
În istoria recentă de după anii 90 și PSD-ul (PDSR) a avut deputat de origine săsească provenit din Timiș – doamna deputat Hildegard-Carola Puwak. A ajuns și ministru în guvernul Năstase, dar din păcate în jurul ei a ieșit un scandal legat de niște afaceri „neortodoxe(sic!)” al soțului domniei sale, ceea ce i-a curmat cariera politică.
Am făcut acest sumar expozeu pentru a scoate în evidență faptul că eu folosesc denumirea „sasul” în a-l preciza doar pe Johannis, fără a avea absolut nimic cu această nobilă etnie care face cinste României!
Johannis este altfel decât majoritatea sașilor ce sunt stimați de români. El a împrumutat de la noi niște metehne care îl deosebesc de restul conaționalilor săi.
Numindu-l „sasul” vreau prin aceasta să-l deosebesc de etnia germanilor trăitori în România, aș vrea să-i zgândăresc orgoliul lui etnic dacă aș putea. Comportamentul său actual denotă fățiș o dușmănie alterată de ură la adresa poporului român în ciuda apartenenței soției sale Carmen, pe care nimeni nu o poate bănui de un mare patriotism, în ciuda funcției deținute de tatăl ei pe timpul regimului Ceaușescu. Dimpotrivă, dacă ținem cont că Securitatea a fost cea care l-a trădat pe nea Nicu și numai datorită acestei trădări a căzut regimul comunist, acum nu pot să nu fac o legătură între aerele, comportamentul și afinitățile doamnei Johannis…
Pentru cine vrea să observe, nu folosesc îm textele mele niciodată apelativul sasul sau ungurul sau jidanul unor altor persoane din aceste etnii pe care le stimez și le accept fără rezerve măcar din două motive: primul că am fost așa educat, în spirit cosmopolit și al doilea că am fost format în Ardeal, unde orice derapaj ar duce imediat la escaladarea urii între oameni – lucru care este cel mai des exacerbat de politicieni pentru a învrăjbi și a întreține chiar artificial zâzania, cu speranța că se poate isca un război interetnic care să ducă la revizionism.
Fiecare națiune are calitățile și tarele ei, iar noi românii suntem cred cei mai tarați, în ciuda bunătății noastre proverbiale care este luată de mulți drept prostie. Dezbinarea însă și starea caprei vecinului ne-a făcut să fim cel mai cârcotaș și cel mai nepăsător popor european, cel mai ușor de corupt și de convertit la a ne renega originea și moștenirea milenară a strămoșilor.
Da. În cazul lui Johannis, pentru mine „sasul” este ceva defăimător, precum și comportamentul său de iudă este dușmănos față de români în funcția ce a fost ales cu toată încrederea și speranța!