Poza de Facebook

STROBOSCOPUL MEMORIEI (3) DIGUL

Prin 79 – imediat după ce terminasem stagiatura – ajunsesem directorul Unităţii de Producţie şi Prestări Servicii al Municipiului Miercurea Ciuc. Aveam doar 27 de ani şi primarul recent numit – „elvtars” Buzas Balasz – m-a luat la primărie de la UMTCF.
A dorit să înfiinţeze acea unitate şi mă cunoscuse în nişte împrejurări cînd el era Preşedintele CUASC Miercurea Ciuc, iar eu eram încă stagiar, Şeful Lotului Ciceu la Drumuri Naţionale.
Cred că în 76 sau 77 au fost prin iulie nişte ploi diluviene ce au ţinut vreo cîteva zile şi Oltul ieşise din matcă. Apa se apropia ameninţător de un punct de lîngă DN12 şi era gata să treacă pe sub un pasaj de cale ferată la ieşirea din Siculeni (satul Ciceu) şi să inunde o tarla de cîteva zeci de hectare cultivate cu grîu care era copt şi pregătit pentru cules.
În Harghita, cîteva zeci de hectare cu grîu aveau valoare probabil în aur, că majoritatea culturilor erau de cartofi şi ceva porumb prin bazinul Odorhei.
Ţin minte că era într-o zi de sîmbătă (zi scurtă) şi fiind pregătit aproape de plecare la gară să iau trenul de Miercurea Ciuc unde locuiam (8 km), sună telefonul. Aveam telefon din ăla mare şi greu din ebonită, cu furcă, aşa ca în perioada interbelică, cu o manivelă la care trebuia să învîrteşti ca să excite bateria să facă apel la centrală. Orice legătură în comună sau interurban, se făcea numai prin telefonistele de la Poştă.
Centralista îmi spune că îmi face legătura cu tovarăşul primar Andor. Ăsta era primarul comunei, un secui de un rar bun simţ şi amabilitate deosebită.
Ca şef de Lot, eram considerat un fel de director local. Mai era un Şef de Lot la Drumuri Judeţene, Şeful de Depou CFR, Seful de Gară şi doi directori de Şcoală. Eram „stafful” comunei.
Domnul Andor cu vocea lui blîndă şi domoală îmi spune: „dragă, te rog să vii cît poţi de repede pînă la mine”. Din birou şi pînă la primărie aveam cam 250 de metri şi în cinci minute îi deschideam uşa.
Lîngă el era un bărbat pe care nu-l cunoşteam şi primarul mi-l prezintă: „este tovarăşul Buzas, directorul de la CUASC. Pentru cei care nu ştiu cu ce se mănîncă asta, vă spun că erau nişte unităţi asociative de producţie agricolă ce uneau cîteva CAP-uri zonale. CAP-urile – tot pentru necunoscători – erau renumitele Cooperative Agricole de Producţie – similare colhozurilor ruseşti.
Un Preşedinte de CUASC era o funcţie politică, dar şi executivă şi avea putere, fiind asimilat cu un secretar judeţean de partid.
Tovarăşul Buzaş m-a măsurat din priviri şi probabil că faţa mea imberbă de tînăr ce părea că încă nu se maturizase, l-a cam descumpănit. Purtam şi plete de roker. Dar cu siguranţă că pînă să ajung, domnul Andor îi raportase lucruri bune despre mine, pentru că deşi nu aveam încă un an de cînd preluasem funcţia, ajutasem cu multe lucruri primăria – care pe timpul ăla, la ţară, nu dispunea de mai nimic.
„Tovarăşul” Buzas a intrat direct în subiect: „tovarăşe inginer, am mare nevoie de ajutor. Apa Oltului a inundat partea stîngă a comunei, apa e aproape de drumul naţional şi cum drumul este la nivel cu cîmpul, riscă să inunde tarlaua şi aproape optzeci de hectare cu grîu care se întind spre Frumoasa şi care ne pregătim să le recoltăm, vor fi pînă diseară sub apă. Trebuie să facem de urgenţă un dig de aproximativ 70 de metri lungime de la ultima casă pînă la rambleul căii ferate cam de un metru înălţime cel puţin să oprim apa pînă începe să scadă. Nu am material, nu am maşini. Tovarăşul Andor îmi poate pune la dispoziţie o sută de muncitori de la Depou cu lopeţi şi hîrleţe, iar eu nu am decît vreo sută de saci din pînză la CAP Siculeni. Tovarăşul Andor propune ca dumneata să cari imediat din Lot cu autobasculantele care le ai criblură şi nisip şi să basculezi să formăm acel dig de-a lungul drumului naţional.”
În timp ce vorbea, mintea mea lucra rapid şi evaluam în gînd că era sîmbătă aproape de ora 12, şoferii majoritatea parcaseră şi se apucaseră mai mult ca sigur să pună gura pe nişte trăscău, iar la ora aceea la Secţie (forul meu tutelar), nu-l mai găsesc pe şefu’ să raportez situaţia. Pe atunci nu erau telefoane mobile, abia aveam staţii radiotelefon, dar era o oră în care mai mult ca sigur „conducerea” se afla la bodega din apropiere fiind sîmbătă şi zi scurtă, iar acolo nu aveau nici telefon, nici staţie radio.
Am fost şi sunt un tip dintr-o bucată şi întotdeauna mi-am asumat răspunderea faptelor mele. Am întrebat doar scurt:”ce fac că tot materialul se află în gestiune şi e doar un stoc tampon de lucru şi dacă îl scot din curte, nu voi mai putea executa planul de covor asfaltic de care depindea şi salariul şefilor şi al Directorului Regional. Inclusiv al meu şi al muncitorilor mei.
Tovarăşul Buzas s-a uitat în ochii mei şi mi-a spus hotărît că el îşi asumă răspunderea şi are mînă liberă de la Primul Secretar al Judeţului să ia orice măsură e necesară pentru a salva grîul şi că la nivel de conducere a Partidului se vor lua măsurile cuvenite să fim ajutaţi imediat ce se retrag apele să refacem stocul de material şi să se treacă pe costurile Judeţului toate cheltuielile materiale din fonduri pentru calamităţi.
Am luat rapid startul din birou pentru a-mi opri şoferii de la băut şi pentru a nu-i scăpa spre casă, că mulţi erau navetişti. Trebuie să vă spun că din întreg colectivul de vreo 30 de oameni pe care îl aveam, eram doar trei români: eu, un şofer pe un camion „Carpaţi” (de regie) şi un mecanic pe cilindrul compactor. Restul erau secui din zonă şi o echipă de ţigani unguri de la Suplacul de Mureş, ce erau asfaltatori.
Nu ştiu ce am făcut, dar peste tot pe unde am umblat şi am lucrat în ţara asta conducînd colective, am fost iubit şi respectat de subalterni şi mai peste tot, în conflict cu superiorii. Pe timpul lui nea’ Nicu, în cinsprezece ani am schimbat vreo şapte locuri de muncă. Eram tot timpul în mişcare şi mobilitatea asta mi-a dat o mare experienţă de viaţă.
M-am adresat băieţilor – şi în special şoferilor şi mecanicului de pe Wolla, explicîndu-le care-i problema şi că rugămintea primarului trebuie înţeleasă ca un ordin de acţiune şi nu putem să nu sărim, că şi primarul era foarte amabil cu noi. Le aproba butelii peste rînd, le dădea locuinţe prin blocurile din comună şi în general se implica în problemele lor.
Şi acum stau şi mă întreb cum am putut să am acel curaj nebun şi să-mi asum asemenea răspundere de unul singur, dar probabil că undeva inconştienţa vîrstei şi credinţa în cuvîntul unor oameni cu funcţie.
Am scos din lot pînă seara, la farurile maşinilor peste 500 de tone de pietriş, golindu-mi aproape în totalitate boxele de agregate. Am avut totuşi minte să stau la punctul de descărcare pînă la ultima maşină şi am căutat să pun materialul pe sorturi să nu-l amestec. Tovarăşii Buzas si Andor pendulau între Lot şi dig, aduseseră ceferişti de la Depou – care dotaţi cu lopeţi, fasonau grămezile de pietriş ce se basculau.
Pe scurt, tarlaua a fost salvată de la inundaţii, iar luni dimineaţa Şeful meu de Secţie a fost chemat la prima oră de Primul Secretar de Partid al judeţului – tovarăşul Iosif Szasz – care i-a adresat mulţumiri pentru ajutorul ce îl dăduse subalternul său în seara de sîmbătă.
Vreau să vă spun că pe la ora 22 cînd s-a terminat treaba, toată lumea din Lot de la mine (şoferi şi mecanici) am fost invitaţi la restaurantul din spatele Gării din Ciceu care a fost deschis numai pentru noi şi am fost serviţi cu toţii cu cîte o friptură zdravănă din porc cu cartofi pai şi murături, o palincă „la deschidere” şi bere la discreţie. Bineînţeles că au participat primarul şi tovarăşul Buzas. Cine a plătit? Habar nu am. Noi nu. Şi muncitorilor de la Depou care lucrau la dig li s-a adus cîteva grătare cu bere, atîta cît să fie suficient să-i mobilizeze şi să nu se îmbete nimeni. Pe la ora unu din noapte s-a spart cheful cînd lumea începea să se pilească şi să cînte , iar eu cu tovarăşul Buzas am plecat la Miercurea Ciuc cu ARO la care avea şofer.
După ce a venit de la Partid, Şeful de Secţie m-a chemat la el, dar eu intuind asta eram deja pe drum în maşină.
I-am povestit cu lux de amănunte toată păţania şi mi-a spus că am avut mare curaj ce am făcut, dar e bine că am procedat aşa şi că şi el de ar fi fost solicitat la asemenea nivel nu avea ce să facă. Vreo săptămînă nu am putut fabrica asfalt. Apoi, am trimis Wolla afară şi am început să cărăm materialul înapoi tot pe sorturi. Am recuperat cam 70%.
Dar la vreo două săptămîni, din ordinul Partidului, a început să-mi care materiale o coloană mare de autobasculante ce aparţineau celei mai mari Intreprinderi de Cariere de piatră din judeţ. În trei zile aveam stocul complet refăcut, ba chiar şi în plus.
Nu am dat importanţă gestului ce l-am făcut decît peste vreo trei luni cînd „tovarăşul” Buzas a ajuns Prim Secretar al Comitetului Municipal de Partid – primarul oraşului.
Consecinţa: alte flashuri viitoare.