Am o bună bucată de vreme de cînd m-am autosuspendat din viaţa politică în tot ceea ce însemna asta. Adică nu mai scriu, nu mai postez decît foarte rar cîte un coment pe teme de politică. Aşa, în general şi atunci o fac pe ton de băşcălie…
Pe undeva sunt bucuros că pot trece nebunia asta românească ce îşi zice campanie electorală pentru alegerea Preşedintelui. Pentru că nu-mi pot închipui porcărie mai mare şi mai nătîngă – după mintea mea, ce-i drept – decît să asişti la un festival de ipocrizie care cuprinde toată naţia.
Căci cum s-ar putea numi toată această mascaradă jucată şi de viermii clasei politice şi de cei ai masei de votanţi care – şi unii şi ceilalţi – sunt conştienţi că totul este un munte de minciună îmbrăcată într-un strat de căcat pestilenţial poleit în staniol, pe care colcăie viermi?
România nu se dezminte nici de această dată şi are o droaie de candidaţi la prezidenţiale. Nu ştiu dacă o fi tipic balcanic, dar sunt sigur că a devenit ceva tipic şi tradiţional românesc.
Paisprezece neamuri de traistă – care mai de care mai cinstit şi mai interesat să ne facă bine cu forţa – îşi dispută ciolanul, contînd fiecare după suma de bani negri de care dispune pentru a-şi plăti armata de impostori ce speră să lingă osul şi să dea o limbă măcar pe carne, pe prostirea proştilor…
Şi proşti sunt destui, har Domnului!
Măi frate, eu acu’ nu mă refer la idioţii care votează încă nostalgic pe Ponta în amintirea lui Iliescu sau a vremurilor lui Ceauşescu – pe timpul căruia aveau privilegiul iluzoriu de a avea un loc de muncă şi un coteţ în lagărul numit România…
Eu mă refer la restul populaţiei, la aceia care pretind că au o brumă de cultură atestată cel puţin de o diplomă de Bacalaureat şi care are impresia că judecă numai cu mintea de la purtător şi nu poate fi influenţată de găozarii televiziunilor sau a sit-urilor care e clar, că ori sunt „băsiste”, ori „antibăsiste”! Pentru că Regimul ticălosului zbanghiu, care s-a căcat vreme de zece ani din buda de la Cotroceni în capul întregii Românii, a scindat naţia în două. Pînă la el, românii erau – chiar dacă împărţiţi în nostalgici şi restul – în mai multe grupări ce cochetau cu o societate democratică.
Eu mă refer acum în articol la această categorie de ţuţeri cu buzele ţuguiate ce se dau intelectuali şi care sunt manevraţi în cel mai josnic mod cu putinţă de o armată de „jurnalişti” acoperiţi sau nu, dar care au ajuns să formeze o categorie specială de viermi care colcăie pe trupul intrat în putrefacţie al ţării.
Ăştia sunt uneltele celorlalţi viermi, care de sus, din poziţia lor, au trîntit trupul României la pămînt, lăsînd-o în bătaia vulturilor ce se rotesc la mare înălţime pe cer aşteptînd să nu mai mişte, să nu se mai zvîrcolească, pentru a se repede şi pentru a înşfăca cu ciocul încovoiat şi ghiarele puternice din stîrvul pe care acum colcăie viermii.
Au nu vedeţi tîmpiţilor că aţi fost aduşi iarăşi în situaţia ca orice aţi alege să faceţi jocul acelor viermi? Au voi nu conştientizaţi că sunteţi lăsaţi voit pentru o lună să vă apropiaţi de leşul ţării tot în calitate de viermi şi lăsaţi să credeţi că toţi viermii sunt egali?
Ba ştiţi! Majoritatea dintre voi deştepţilor, ştiţi asta! Şi cu toate acestea jucaţi ipocrit jocul de a mima democraţia! Vă faceţi că nu înţelegeţi că viermii clasei politice au refuzat antibioticul numit Antonescu şi preferă infecţia generalizată pătrunsă în corpul ţării pentru a avea ei cît mai multă carne de ros!
Vă prefaceţi că-l alegeţi pe Johannis, sau pe Udrea, sau pe Meleşcanu, sau pe Tăriceanu, fiecare găsindu-vă justificări cu care să vă minţiţi propria conştiinţă, afirmînd că mergeţi să votaţi, doar pentru a nu ieşi Ponta…
Mari ticăloşi sunteţi cu toţii! Cu ce este mai rău Ponta decît toţi ceilalţi ticăloşi? Sau cu ce or fi mai buni ceilalţi decît Ponta?
Toţi sunt o apă şi un pămînt, toţi sunt nişte viermi care se hrănesc cu hoitul intrat în putrefacţie al Ţării şi vouă vi se dă voie pentru puţin timp să vă urcaţi pe el şi să mîncaţi puţin, pînă o talpă uriaşă vă va strivi şi pînă vor rămîne pe stîrv doar aleşii şi slugile lor!
Eu cînd aud şi văd ipocriţi cu buzele strîns pungă ce rostesc oripilaţi că ei au fost de partea lui Crin pentru că au văzut omul cinstit şi onest, dar acum, cînd acesta a lăsat în mod laş funcţiile avute şi a ales să nu se bage îl vor alege pe X, Y, sau Z pentru că – n-aşa? – asta înseamnă democraţie, ca cei mai mulţi să hotărască în numele tuturor, îmi vine să vomit. De silă! Mi-e greaţă pur şi simplu!
Tot felul de scuze şi de motivaţii făcute cu un aer cît mai doct sau filozofic, aşa, ca să se vadă diferenţa între ei şi proştii care susţin că vor anula votul pentru a nu-şi păta conştiinţa…
Ştiu, din ăştia din păcate sunt prea puţini acum în această ţară. Din păcate şi eu fac parte din categoria acelor viermi care preferă să moară flămînzi decît să se înfrupte din stîrvul stăpînului pe care l-au iubit pînă la capăt…
Viermi, viermi, viermi….
One thought on “VIERMI, VIERMI, VIERMI…”
Comments are closed.
Sunt mai mult decat de acord cu opiniile dvs, si le sustin. In final, insa, poate datorita ignorantei mele, nu am inteles daca faceti o constatare sau dati o solutie. Si eu am incercat sa vad ce ar trebui facut. Nu sunt convins ca daca ar fi fost Crin aveam solutia salvatoare. Dar pe de alta parte, inclin sa cred (nu sunt convins) ca ar fi reprezentat o varianta mult mai buna. Nu sunt convins, pentru ca imi lipsesc prea multe piese din puzzle pentru a ma hazarda sa spun ca este intr-un fel sau altul. Ma bazez doar pe aparente. Astfel incat, in cazul de fata, uitandu-ma la cei 14 candidati, nu vad niciunul care sa ma faca sa ma duc de bunavoie la vot. Refuz deasemenea sa mai votez raul cel mai mic. Asa incat, aparent sunt doar doua optiuni – sa nu ma duc la vot, sau sa ma duc si sa-mi anulez votul. Lasand la o parte ca toti suntem viermi pe un starv numit Romania, sunt curios sa aflu un punct de vedere al dumneavoastra. Extrapoland, omenirea a devenit un loc plin de viermi pe intreaga planeta, datorita unor politici mondiale comune cu ce se intampla la noi. Difera doar scara, modul in care este vanduta mortaciunea si sloganul – nationalist, economic, terorist, religios, etc.
Daca veti avea timp, mi-ar face placere sa citesc in cateva randuri punctul dvs de vedere sau de ce nu, orizontul asa cum il vedeti.