X, Y, Z…

Aţi auzit desigur nu odată vorbindu-se despre Generaţia X, sau Y, sau Z.
Personal m-au furat de mai multe ori gândurile – recunosc că doar de vreo cinci ani încoace – asupra acestor noţiuni, a semnificaţiei lor şi a percepţiei că aparţii succesiv uneia dintre ele.
Pentru cei care nu cunosc „încadrarea” în limitele celor trei categorii – le spun cu aproximaţie – că Generaţia X este numită generic aceea a persoanelor care păşesc în rândul oamenilor maturi (să zicem cuprinsă între 20-40 de ani), Generaţia Y este generaţia celor „copţi” aflaţi în plină efervescenţă, cu o putere maximă şi deja cu discernământ şi Generaţia Z este a oamenilor trecuţi de 60 de ani, oameni care ar trebui să se considere oarecum împliniţi, care au deja o vârstă când (unii) mai sunt capabili la o viaţă activă şi care încă mai pot să dea şi să-şi aducă aportul la societate în ciuda unei uzuri fizice, dar nu şi morale.
Problema este că niciodată când am trecut prin generaţiile X şi Y nu am conştientizat efectiv acele treceri pentru că omul din primele două generaţii are cu totul alte gânduri şi idealuri în minte ca să mai aibă timp să filozofeze şi să conştientizeze fazele vieţii.
Dar imediat ce treci pragul Generaţiei Z simţi brusc cum eşti cuprins dintr-o dată de o putere de analiză pe care nu ţi-ai cunoscut-o până atunci şi de care nu te-ai fi crezut capabil vreodată. Ai timp să observi, să vezi viaţa din alte unghiuri, să discerni şi să analizezi mult mai clar ce este bine şi ce este rău.
Acuma, că fac parte din Generaţia Z, pot spune uitându-mă în urmă că suntem o generaţie fără noroc. Nu sunt o fire pesimistă, dimpotrivă, sunt cât se poate de realist. Am fost şi am rămas un luptător în ciuda greutăţilor şi pumnilor în cap pe care mi i-a dat viaţa, mulţi dintre ei provocându-mi-i chiar singur…
Dacă mă analizez personal strict pe mine, pot spune cu mare satisfacţie că sunt mulţumit de ceea ce am trăit şi am reuşit să fac în viaţa mea până la această vârstă cu toate că mi-aş fi dorit infinit mai multe să realizez decât câte am reuşit. Sunt unul dintre aceia care pot arăta cu degetul – deşi „nu e frumos” – unele lucruri la care am participat direct în diferite ipostaze al vieţii şi la care mi-am adus un aport de care îmi este legat şi numele şi memoria colectivă.
Dacă analizez însă generaţia mea, pot spune cu mare regret că fac parte dintr-o generaţie cu multe frustrări şi multe ratări.
Este o stare foarte „nasoală” să ai aşa un simţământ atunci când conştientizezi că tu eşti un pic diferit decât cei cu care ai fost contemporan şi alături de care ţi-ai consumat şi parcurs viaţa.
Suntem generaţia care ar fi avut unica şansă să contribuie decisiv la răsturnatea unei orânduiri nedrepte pe care generaţia părinţilor noştri a avut ghinionul să o trăiască datorită hazardului istoriei şi să aducem în România lumina unei societăţi democratice şi civilizate pe care părinţii noştri doar au visat-o.
În 1990 la „revoluţie” noi eram exact la pragul de trecere dintre Generaţia X la Y. Deci cum era mai bine, eram în plină putere şi plenitudine a forţelor fizice şi intelectuale. Aveam unica şansă să parcurgem cu paşi rapizi decalajul care ne despărţea ca societate de alte ţări occidentale care nu trăiseră experienţa comunismului.
Spre regretul meu, astăzi conştientizez cu mare amărăciune că noi am dat cu piciorul acestei şanse şi în cuda zbaterii mele personale şi a luptei izolate pe parcursul întregii vieţi cu sistemul existent în toate etapele, în general fac parte dintr-o generaţie care în fond a distrus cam tot ceea ce se putea distruge ducând ţara cu mult timp istoric înapoi şi acum îmi vine greu să cred că Generaţia X de astăzi va mai putea vreodată să aducă România măcar în stadiul în care au pierdut-o cei din generaţia părinţilor noştri…
În 90 aveam 38 de ani şi credeam că în cel mult zece ani vom putea trăi în această ţară liberi să plecăm oriunde, să câştigăm salarii decente ca nemţii, ca francezii, ca englezii, credeam că vom avea autostrăzi cu staţiuni turistice înfloritoare unde vor veni puzderie de străini să ne vadă frumuseţile şi să schimbăm cu ei periodic vizitele, credeam că vom avea acelaşi confort social ca şi ei, că vom avea supermarketuri pline de tot felul de bunătăţi de care fuseserăm frustraţi ca şi părinţii noştri, iar puterea de cumpărare ca rezultat al muncii noastre va fi o rezultantă a bunăstării.
Mai credeam că îmi voi putea pune în valoare mintea, capacitatea creatoare şi intuiţia bazată pe bun simţ şi fler pentru a deveni un om cu bunăstare, fără a mă gândi măcar o secundă că eu aş vrea să devin un miliardar american posesor al unor insule exotice, iahturi sau avioane personale.
Dacă acum pot conştientiza şi pot să-mi amintesc momentele când am trecut din Generaţia X în Y, vă spun cu certitudine cănu pot să materializez nicicum clipele când m-am trezit că aparţin deja Generaţiei Z! Pur şi simplu chiar dacă realizez prin realităţile cotidiene că sunt în Generaţia Z, am impresia că încă sunt „viu” şi mă zbat sau îmi frământ mintea să găsesc soluţii şi să salvez societatea din care consider că încă mai fac parte de distrugere…
Dezolarea mea este însă atât de mare şi strigătul meu este transformat în urlet ca într-un film în care dintr-o dată se întrerupe sonorul şi vezi scenele auzind doar în minte zgomotele şi sunetele scoase de actori după mimica feţelor, dar fără sonor.
Mă uit acum critic în jurul meu şi sunt pur şi simplu dezolat că văd la cei care se află azi în generaţiile X şi Y că trec şi ei prin viaţă cu o nepăsare şi cu o inconştienţă distrugătoare, iar eu, care văd, simt şi conştientizez asta nu sunt capabil să-i trezesc la realitate şi să le strig să nu facă aceleaşi greşeli pe care le-am făcut noi.
Şi vina o simt cu atât mai mare cu cât sunt conştient că Generaţia Y este generaţia copiilor noştri, iar Generaţia X este generaţia copiilor lor. Pare că nu putem să-i salvăm de acele tare genetice pe care noi le-am preluat de la părinţii noştri şi le-am transmis mai departe!
Cum naiba să poată persista încă în fruntaea Ţării, în fruntea comunităţilor locale, pe funcţiile importante de care depinde viaţa colectivităţilor oameni taraţi din generaţia mea şi – uite – vin din ce în ce mai mult din urmă aceia din Generaţiile Y şi X cu aceleaşi apucături, cu aceleaşi metehne ca ale noastre care nu vor cu niciun chip să ne vadă greşelile, care nu vor cu niciun chip să înveţe ceva şi să schimbe din mers educaţia ce o dau la rândul lor celor din Generaţia X…
Ca să înţelegeţi mai bine ceea ce am vrut să spun, vă rog să aveţi un moment de oprire a timpului, de conştientizare a unei secunde intense din viaţa voastră şi priviţi la oamenii politici care ne înconjoară şi ne reprezintă.
Indiferent cărei generaţii îi aparţineţi, dacă nu vedeţi cu ochi critici şi analitici pericolul vital al momentelor prin care trecem, înseamnă că totul este pierdut!
Cel puţin, eu am apucat ultima literă a alfabetului, dar X, Y?….