9. DECLARAȚIA DE RĂZBOI
Tot ce ați citit până acum s-a derulat în perioada de când ne-am mutat în noul sediu din Tătărași, adică mai exact, între 2019 și până în vara/toamna 2022. Dar acestea urmau să fie doar „debutul”, primele semne ale planului urzit împotriva mea care urmăreau „să mă pedepsească” pentru tupeul și îndrăzneala pe care am avut-o eu, un biet pacient care mai este și infirm de un picior, să spun lucrurilor pe nume atât de direct – și mai ales șefilor multinaționalei de la București.
Nu am de unde să știu dacă cei din conducerea de la Iași al Centrului au fost vreodată sancționați cu o sumă de bani oricât de mică din salariul decent pe care îl câștigă, dar 90% sunt convins că nu li s-au luat nici 2 lei, dar poate că apostrofările sau admonestările verbale primite chiar de „Il Profesore” de la nemaipomenita „duamnă” CEO Ioana Țoncu – care a urcat pe înaltele trepte ale funcției în mod fulgerător, odată cu dobândirea unei vaste maculaturi care îi recunosc în lumea globalistă „meritele” – tot s-a întâmplat. Probabil că Profesorul a fost luat la mișto în boardul de conducere al firmei din care face parte, iar asta i-o fi atras atenția Profului asupra unui pacient cu așa un tupeu care comunică direct cu Bucureștiul peste menajerele sale de casă. Nu am de unde să cunosc asta, doar presupun după reacțiile și cele ce le-am trăit pe pielea mea.
Vreau să înțelegeți că unele evenimente pe care le voi povesti în continuare se petreceau de fapt concomitent, adică le trăiam eu în dializă, iar Titi în exterior, pe mașina BGS.
Parodia națională cu pLandemia s-a desfășurat într-o cavalcadă de scene „cu caii lor și actorii noștri”, adică circ total în ton cu atmosfera de afară, cu restricțiile la nivel național sau zonal, în care Fresenius s-a străduit din răsputeri să fie un adevărat exemplu de corectitudine în îndeplinirea ordinelor de linie venite pe toate căile și cu toate mijloacele. Nu insist, ați trăit cu toții, iar acum doriți să le dați uitării, ca și mine, că nu vreți să vă mai amintiți de acele vremuri.
Chiar de la debut, de când funcționam în Centrul din Copou, pornise campania de vaxinare. Pentru noi, pacienții, era dictată ca un fel de obligativitate, ca și pentru personalul medical. Nu se spunea explicit că ni se condiționează dializa de vaxinare, însă evenimentele din jurul nostru cu exemple concrete din rândul pacienților care „cădeau” unul după altul „contaminați cu Covid”, erau cât se poate de reale și de sumbre. Eu unul eram disperat, deși nu o arătam, deoarece pacienții cu Covid în coadă erau extrași și duși ca oile însemnate la Spitalul de Boli infecțioase care avea în frunte un nou director frate cu dr. Mengele și anume dr. Laurențiu Roșu. Ăsta apărea mereu la televiziunile meinstream naționale și mitralia cu texte pe care Arafat cu româna lui semi-ungurească, învățată cu unguroaicele din Tg. Mureș în studenție, era perceput nasol de populime. Dr. Roșu de la Iași era pe post de Bau-bau care sperie adulții. Pe mine nu mă speria absolut deloc, pentru că eram cu trup și suflet în tabăra antivaxiniștilor, însă mă temeam cunoscând în realitate ce fel de Lazaret este acest spital. Aveam o prietenă de familie medic șef pe acolo și avusesem ocazia să ajung cu o problemă la ea, văzând pe dinăuntru „dotările” de pe timpul Reginei Maria. Lazaret este un cuvânt absolut corect, cu pavilioane separate, cu chei la toate ușile, ceva similar cu „Institutul” fiului lui Burlea, pe când era director la Socola. Transpăreau vești deja în oraș despre comparația cu lagărele morții din timpul părintelui globalismului de astăzi – Adolf Hitler – și aflasem că bolnavii de Covid erau încuiați în saloane și că intrau la ei cei din personalul de serviciu o singură dată pe zi, costumați în marțieni cu mască și vizieră, cu combinezoane cu glugă și mănuși până la cot, că dacă ar fi fost mama sau sora nu puteai să le recunoști și să le deosebești… Ți se aducea o dată pe zi o strachină cu niște „ceva” de mâncare, fără un gust clar sau miros, că tot se spunea că bolnavii de Covid nu au gust și miros. Practic ți se împingea mai mult blidul, cu pseudomâncarea și erai tratat de personal ca și cum aveai lepră și lor le era frică să nu îi molipsești. Ulterior au venit în Centru pacienți care scăpaseră miraculos din „ghearele morții” după 3-5 săptămâni de spitalizare și ne povesteau nouă, ăstora, „vaxinații”, ce chinuri cumplite au îndurat acolo și spuneau că ar face orice ca să nu mai ajungă niciodată să trăiască ce au trăit. Pe mine asta mă înspăimânta cumplit, pentru că mă gândeam cu groază ce m-aș face eu imobilizat și dependent de un căruț, dacă fusese nevoie ca să investesc din banii proprii la Parhon să pot ajunge să merg la WC, iar la „Infecțioase” nu existau nici măcar lifturi în Pavilioanele cu un singur etaj. Aparținătorii nu erau lăsați să intre nici măcar în curtea spitalului ca să îți poate aduce ceva de acasă, ci eventual ți se permitea un pachet în salon cu multe peripeții și șpăgi către diferiți profitori care ar fi putut să ajungă la tine. Asta și nimic altceva m-a făcut să accept vaxinul și cele două rapeluri, intrând fără vrerea mea în turma de oi care a fost supusă de sistemul ticălos criminal care va fi într-o bună zi pedepsit de Dumnezeu dacă nu de un Tribunal uman, că Diavolul oricum nu va învinge niciodată Binele.
Deci – fiind „vaxinat” regulamentar – m-am fofilat în turma de oi proaste și docile și am scăpat de a fi pus pe „lista neagră” a covidiților. Nu am avut niciodată nici cel mai mic semn că aș fi fost infectat, în ciuda altora care deși făcuseră vaxinul, erau găsiți pozitivi și se făceau „izolări” de hoha în saloane „separate” în „ture întârziate”, în fel de fel de găselnițe care aveau în final un singur rol și scop: acela să fie Fresnius în fruntea aplicării „ca la carte” a măsurilor dictate de guvernul mondial globalist și în plus, să introducă între pacienți o stare de teroare care să-i transforme în turma docilă pe care o pot mâna unde este nevoie, doar de câinii ciobănești.
Ok, fiind parte integrată a acestui sistem, nu am avut de ales, deși mulți alți pacienți au rezistat tuturor șicanelor și au refuzat vaxinul, dar au fost automat pe listele negre întocmite cu mult zel și introduși în spitale, inclusiv Parhonul, care s-a mulat iute pe situație și a răspuns prompt la cerințele lagărului național. Nu îi voi uita niciodată pe medicii de la nivelurile de conducere a sănătății de la Iași din acele zile, care alături de dr. Vasile Cepoi – directorul DSP Iași, cumătrul Profesorului – precum și alții din instituțiile care erau pârghii ale sistemului și care continuă și acum să servească acest sistem, au făcut mult rău populației. Binele nu se pune, că pentru „bine” trăiesc ei și încasează salarii decente, plus că au ales o profesie în care se află continuu în slujba semenilor. De asta noi îi judecăm numai după RĂUL făcut, pentru că binele este ținta pe care ei trebuie să o aibă.
Concomitent cu parodia pLandemia în care Fresenius s-a întrecut în cheltuirea unor sume mari pentru costume și decoruri, în Centrul de dializă s-a declanșat o adevărată epidemie de clostridium dificile. Nu știu cum s-au contaminat primii pacienți și mai ales unde, dar este cert că de la o zi la alta oamenii se molipseau. Încă de pe vremea când eram în Centrul Copou, Titi îi avea pe mașina lui și vedea că se plâng și alți colegi că trebuie să spele canapelele mașinii de fecale diareice. În plus față de alți colegi cărora nu le păsa că unii dispar subit din echipaj și aflau că au murit, Titi era pur și simplu foarte afectat emoțional că oamenii îi mureau cu zile pentru că se contaminau din neglijență. De atunci a început Titi să cerceteze fenomenul și să facă legături, dar să și protesteze pe măsură ce aflase despre existența unui Ordin de ministru și despre niște Normative care legiferează transportul izolat al acestor pacienți infectați. Mie îmi povestea despre toate acestea și dezbăteam intens problema, văzând din interior ce se petrece. Doi parteneri care investighează ceva lucrează prin metoda dialogului divergent, adică prin discuții contradictorii prin care unul expune o situație, iar celălalt îl combate cu argumente care au menirea să ajungă la adevăr când unul nu mai are alte argumente ca să-și susțină teoria, sau să-l poată combate pe celălalt. Amândoi eram școliți cu asta și formasem un fel de cuplu de pe vremea când scriam la „FAPTA”, iar Titi era jurnalist de investigații. Puteam merge pe calea aflării adevărului a ceea ce se petrece. Dezbăteam în aproape cazurile pe care aflam, iar Titi aduna probe care să-l absolve de orice vină în situația când s-ar declanșa la un moment dat o anchetă care l-ar fi putut incrimina pe el că a contribuit cu bună știință la extinderea epidemiei de infecție cu clostridium dificile din care mor oameni nevinovați.
La un moment dat, Spitalul de Boli infecțioase a fost destinat în exclusivitate Covidului, așa că a fost închis în mod criminal pentru infecții nosocomiale gen clostridium dificile….
Asta a venit „mănușă” echipei din conducerea Fresenius – care prin Profesor, era comună și cu cea a spitalului Parhon – preluând tacit pacienții infestați cu clostridium dificile și internându-i la Parhon, unde era și este fieful dializaților. Acolo erau izolați în funcție de numărul lor, în rezerve sau saloane, însă și asta se făcea după posibilități, că bacteria asta ucigătoare se impregnează și în pereți, în ciuda măsurilor de dezinfecție cu clor, că doar clorul poate ucide bacteria. Niciodată nimeni nu va afla câți pacienți s-au rulat prin Spitalul Parhon, Fresenius (ambele Centre – Tătărași și Păcurari) și firma BGS, care transporta pe toți acești pacienți, deși Normele le interziceau categoric să facă asta, pentru că autospecialele BGS nu erau construite pentru ca să poată fi dezinfectate! În cel mai rău caz, pacienții infestați cu clostridium dificile trebuiau să fie transportați obligatoriu apelând la serviciul de Salvare județean, mai precis al Spitalului de boli infecțioase, care are mașină plastificată total la interior și care rezistă operațiunii de clorinare, singura ce poate dezinfecta și omorî bacteria ucigașă. Ei bine, nimeni din conducerea Centrului nici nu se gândea la asta, deoarece Salvarea trebuia plătită cu bani separat, mult mai mulți decât erau plătite serviciile firmei BGS cu care exista contract încheiat, iar firma BGS este plătită lunar tot de Casa de Asigurări de sănătate, deci fără a se diminua profitul nejustificat în multe situații al multinaționalei.
Există un act emis de firma mamă de la București în care doamna menajeră Daniela Toma este desemnată responsabil cu organizarea transportului pacienților pentru Centrul Fresenius. Asta înseamnă nu numai în realitate, faptic, dar pe linie ierarhic-administrativă, adică Daniela Toma este direct răspunzătoare asupra hotărârilor aberante și criminale care au făcut ca mașinile BGS să fie contaminate total cu clostridium dificile – în ciuda interdicțiilor.
Titi cu asta se lupta și țipa în curte ca să fie auzit de slugile fidele „conducerii” menajere a Centrului: să nu i se dea pe mașină pacienți contaminați cu clostridium care îi vor infecta și pe aceia care nu sunt încă atinși de bacterie.
Eu luam la cunoștință cu groază de tot ce îmi spunea Titi cu dovezi concrete și irefutabile, pentru că așa cum v-am povestit mai de mult, avusesem în colecția mea personală – luată de la Sf. Spiridon – și clostridium dificile și doar Dumnezeu Drăguțul a făcut să mă smulgă din ghearele morții. De fapt mă durea în curtea cu parcare, de Covid, că știam că este doar titlul filmului, dar aveam inima cât un purice când mă gândeam la Clostridium.
Într-o zi de vară, prin iunie-iulie 2022, în curtea lui Fresenius – când eram încă pe locul din față în mașina lui Titi, cu geamurile toate deschise de căldură și ușa deschisă – asistam la un scandal monstru în care Titi țipa de să-i plesnească venele jugulare, cu oponenți nevăzuți, în care le spunea că le face plângere penală la Parchet pentru aceste grave neglijențe în serviciu produse cu bună știință și că va acuza conducerea Centrului (făcea aluzie la Dana Toma), că acționează în grup de crimă organizată pentru că lui i se dau pacienți contaminați cu clostridium pe mașină și există pericolul să fie contaminați și alții nevinovați. Eu eram unul dintre aceia, care am fost martor ocular la scandal, dar și singurul care putea avea curajul să îi ia apărarea lui Titi. Cu portiera larg deschisă, într-o secundă de pauză când Titi își umplea plămânii cu aer proaspăt și își odihnea corzile vocale pentru a începe o nouă tiradă, am spus tare și apăsat: „bă Titi, dacă vei avea nevoie vreodată de vreun martor care să susțină tot ce ai spus tu până acum, să mă pui pe mine martor!”
La câțiva metri mai încolo, la „cercul fumătorilor”, erau la a n-a „țigară sudată” secretara Centrului, mama ei și domnul Psiholog, plus toți colegii lui Titi de la BGS. Aceștia erau împărțiți în două tabere. Unii conștienți că ce spune Titi este corect și adevărat, pentru că până la urmă era în joc și sănătatea lor și a familiilor lor, iar alții, proști și indolenți, miștocari și superficiali, îl luau în derâdere pe Titi, care se dădea de ceasul morții să se intre în legalitate, ăstora, ultima categorie, fiindu-le indiferent de ce se întâmplă cu pacienții și cu ei înșiși – așa cum a ajuns în ultimii ani majoritatea populației din România…
Titi se adresa cu dedicație precisă menajerei Dana Toma, care nu era de față, însă îi vorbea știind că cele trei persoane care fumau acolo sunt colege de birou în Olimp cu Dana Toma și acesteia i se va relata cuvânt cu cuvânt ce s-a spus. De fapt acesta era rolul „cercului fumătorilor” în pauza dintre dialize. Așa a fost în acea „zi de vară până-n seară”…
Ulterior aveam însă să constat că acela a fost de fapt momentul hotărâtor în care Sistemul mafiot de crimă organizată a pus ochii direct asupra mea și după care s-a hotărât la nivelul Profesorului, deocamdată, să fiu pedepsit. Când spun „grup de crimă organizată” trebuie să înțelegeți sensul pur juridic al termenului, nu să vă imaginați niște bande de criminali care umblă liberi pe străzi având cuțite și pistoale la cingătoare cu care le iau gâtul oamenilor pe care îi întâlnesc în drum!
Este opera exclusivă a menajerei Dana Toma și a „duamnei Doina”, cu sprijinul corului sclavilor ,care dă replicile între arii.
Orgoliul lor idiot, trufia ei fără margini și siguranța funcției de pe care crede că nu poate fi clintită – având sprijinul necondiționat al Profesorului din motive pe care nu le dezvolt aici – a făcut-o pe această absolventă de ISE care ocupa funcția de „general manager” la o unitate pur medicală în care ea avea puterea să taie și să spânzure, exercitând-o și asupra personalului medical din subordine, medici, asistenți, infirmieri, dar și asupra pacienților dializați, care în mintea ei bolnavă de trufie sunt o materie primă de pe urma căreia firma unde ea are o funcție dătătoare de putere câștigă foarte mulți bani, iar ea este pusă pe acea funcție „să facă totul, tovarăși”, ca lucrurile să decurgă în liniște și în pace, iar șefii, de la Profesor în sus, să nu fie deranjați.
Aceste fapte cu cearta lui Titi și reacția mea în sprijinul său, au avut loc cu câteva zile înainte ca infirmierul R. să-mi spună că are ordin să nu mă mai lase să circul neînsoțit în Centru decât împins peste tot de infirmieri.
Au știut unde și cum să mă lovească, adică au invocat un Regulament de ordine interioară-cadru, valabil în toate centrele Fresenius din România și care este adaptat după Instrucțiuni și Ordine de ministru valabile în toate unitățile spitalicești din țară și care stipulează generalități menite chipurile să protejeze pacienții din toate unitățile medicale, care prevăd pe hârtie niște drepturi generale care i-ar proteja de unele abuzuri, dar și niște „îndatoriri” ale pacienților care le permit celor din Sistem să aibă putere discreționară asupra lor, sau să scape de orice neplăcere în cazul că un pacient ar fi nemulțumit de cum este tratat. Vorbe goale, cu care v-ați întâlnit cu toții dacă ați fost măcar o zi internați într-un spital. Bla, bla, bla…
La început, la insistența mea, un infirmier îmi spune că ar fi fost cu câteva zile în urmă o situație când s-ar fi blocat liftul cu o persoană care a trebuit să aștepte intervenția ca să repare liftul și să fie extrasă. Ei, bine, doamna menajeră a găsit iute posibilitatea de a invoca acest incident și să facă o ședință cu infirmierii pentru a le da ordin ca din acea clipă „NIMENI” să nu mai circule neînsoțit în Centru fără un infirmier, iar asta se referea la mine în mod special… Cică ce aș fi putut face eu dacă mi s-ar fi întâmplat mie un așa eveniment?! Extraordinar! Fiind pe scaun, îmi foloseam liniștit telefonul și ascultam muzică preferată pe Youtube, sau îi trimiteam mesaje iubitei mele.
Ion Creangă a fost genial cu drobul lui de sare urcat pe sobă. O întreb pe o infirmieră ce ar face ea dacă ar fi cu mine în lift și deodată se oprește liftul între etaje, se stinge lumina și nu se știe cât va dura… Femeia îmi răspunde că ar muri de frică, că ea se teme și are claustrofobie. I-am spus să fie liniștită că eu nu mă tem, că mi s-a întâmplat asta de două ori în viață, la un bloc cu zece etaje unde am locuit și acolo am așteptat aproape două ore după ce am înțeles că fusesem auzit că sunt blocat în lift. I-am spus doamnei că de murit cu mine nu va muri, că îi fac respirație gură la gură și o readuc la viață…
Încă un aspect… într-un caz ca acesta, când ești blocat într-o incintă mică, este bine să fie cât mai puțini oameni, ca să nu se împartă aerul la mai mulți, iar motivația care mi s-a dat ca să explice abuzul în serviciu făcut asupra mea a fost cât se poate de puerilă, în funcție de mintea puțină care guvernează creierul menajerei și a degetelor sale care formează pumnul. „Numai așa aș fi eu protejat! Dar dacă mi se face rău și cad de pe scaun? Cine răspunde dacă nu ei, iar ei nu doresc nicicum să mi se întâmple un rău!” E la mintea găinilor cu gripă aviară că un om de talia mea nu are nicio posibilitate să cadă dintr-un scaun pentru invalizi, chiar dacă leșină, că atunci poate doar să-i cadă barba în piept și să se încline pe o parte. Cu alte cuvinte, nu eram lăsat să trec strada când semaforul era pe culoarea verde, că cineva care are putere pe moment prin funcție asupra mea se teme că deși trec pe culoarea verde a semaforului, pe zebră, un nebun care nu respectă culoarea roșie a semaforului vine și mă calcă cu mașina! Păi sigur că nu ar mai trece nimeni nicio stradă din lume cu această optică! Pur și simplu mi-au îngrădit un drept elementar garantat de Constituție și acceptat de toată societatea, pentru că așa a găsit de cuviință „onor” conducerea Centrului nr.1 Fresenius Iași aflată sub comanda nefastă a unui grup de crimă organizată patronată de Profesor și susținută de la București de CEO Ioana Țoncu cu boardul firmei multinaționale, din care face parte și Profesorul.
Văzând ce mi se întâmplă și înțelegând pe loc că această lovitură o am tocmai ca să mi se arate puterea lor și să fiu atent cu intenția mea de a lua apărarea lui Titi în situația că acesta s-ar ține de cuvânt cu amenințările pe care le făcuse, am scris un memoriu adresat intenționat „Comisiei pentru rezolvarea nemulțumirii pacienților” , pentru că știam că ei sunt izvorul de inteligență și de pedepsire a subsemnatului , a căror țintă devenisem în urma celor două bile negre avute, iar acum prin tupeul și neobrăzarea să-i sfidez cu afirmația că voi fi martorul lui Titi la nevoie. Iată o selecție a textului trimis „Comisiei”:
« Către,
– Centrul de Dializă „FRESENIUS” Iași „Comitetul de soluționare a reclamațiilor”
Bună ziua,(…)
Sunt foarte nemulțumit, ba chiar foarte indignat despre următorul aspect: deși firma Fresenius face eforturi majore pentru servicii de calitate pentru pacienții dializați, se petrec lucruri inadmisibile. Am fost protejați cu mari eforturi de Covid 19, iar acum suntem împinși parcă intenționat să contactăm bacteria clostridium dificilae.
Ieri, când a sosit Salvarea BGS la domiciliu să mă ia la dializă, șoferul Tibincu a răspuns la întrebarea mea despre doamna C, că nu i-a fost dată din spital, deoarece la analize a ieșit pozitivă la clostridium. Din acest motiv a venit numai cu doamna A.(…) Știu că sunt situații dese când devine letală. Din acest motiv protocoale și ordine ale M.S. prevăd acțiuni extrem de dure în legătură cu manipularea bolnavilor contaminați și transportul acestora. Fiind o boală foarte infecțioasă, de regulă se tratează la Spitalul de boli infecțioase, iar mașina salvării este dezinfectată temeinic după fiecare pacient.
Am ajuns la Dializă, am intrat în salon, iar o doamnă asistentă a întrebat de d-na C, iar eu i-am răspuns că e cu mine pe mașină, dar că nu vine, fiind oprită la Spital Parhon, deoarece e pozitivă Clostridium. Peste doar 2-3 minute doamna C este adusă de infirmier în salon pe căruț. La întrebarea asistentei cu ce a venit, ea a răspuns „cu salvarea de la spital”. Abia după amiază am aflat de la șoferul Tibincu faptul că doamna C a fost adusă cu altă mașină BGS…deoarece el a refuzat să se întoarcă după ea la Parhon, știind că este pozitivă.
Protocoalele prevăd expres că toți pacienții infectați cu clostridium și/sau Sarscov 2, sunt manipulați și transportați între spitale numai de către Salvarea națională!
Asistenta de salon a vorbit la telefon cu medicul de serviciu pe tură, i-a expus situația cu doamna C, iar indicația primită a fost să fie dusă la Salonul 6, unde va face dializă, izolată.
Când am ieșit de la dializă la orele 16, șoferul Tibincu mi-a spus că are ordin să o ia în mașină împreună cu noi și pe doamna C și să o ducă la Spital înapoi!
Aceasta mi se pare un act deosebit de grav, săvârșit cu bună știință împotriva noastră! Nu știu cine a dat acest ordin, cine a luat această Hotărâre, dar eu consider asta un fapt cu iz penal.
Nu poți ca Firmă privată pe domeniul medical să cheltuiești sume exorbitante de bani ca să protejezi pacienții în timpul pandemiei, iar acum, când există real UN FOCAR izbucnit (știu de 7 pacienți concomitent existenți acum), să dai un asemenea ordin criminal și să impui BGS-ului să amestece pacienții „sănătoși” cu aceia contaminați!(…)
Adică omul care are cu siguranță bacteria clostridium și face dializă la comun cu noi în salon, nu poate fi diagnosticat oficial „că nu are cine” să-i recolteze proba de fecale. E strigător la cer!
Închei prezenta cu rugămintea să clarificați IMEDIAT problema. Dacă mâine, 20 mai a.c. doamna C se mai află în mașina de transport fără a fi externată oficial din spital cu diagnosticul „vindecat”, eu refuz să mă urc în mașină și să vin la dializă, rezervându-mi dreptul să înștiințez Bucureștiul despre motivele hotărârii mele.
Cu stimă și considerație pentru întreg personalul medical,
Gabriel Mihăilă.
Iași, la 19.05 2022 »
Am observat atunci un fenomen la care cu experiența mea de viață mă așteptam și prin care avusesem ocazia să mai fi trecut, anume că eram „vopsit” și acuzat de „degetele mănușii” menajerelor că sunt un nebun, că sunt un reclamagiu care creează șicane inutile unor oameni deosebiți care se zbat să creeze la rândul lor condiții cât mai bune, aproape excelente pacienților Centrului Fresenius. Și șoferii de la BGS erau intoxicați de alți idioți care îi erau teoretic adversari lui Titi, că suntem un cuplu de nebuni care vor ceva, dar nu se știe ce vor, însă tot ce fac „ei” dăunează bunului mers al serviciului. „Fumoarul exterior” era locul propice unde se lansau petardele fumigene, iar eu mă distram în sinea mea când aflam ce vorbe și fapte mi se pun în cârcă, mai ales cu ce epitete… Este o metodă simplă și arhicunoscută când cineva „suspus” vrea să anihileze un subaltern sau o persoană mai mică în funcție, cu putere decizională mai mică: îl denigrezi, îi inventezi vorbe și fapte, sau prezinți adevărul denaturat în favoarea ta, ca el să devină inamic cu care tu ești nevoit să lupți. Așa credeau dânșii că ne vor pune cu botul pe labe și ne va piere cheful să ne opunem lor și a modului criminal de a ne trata pe noi, pacienții, în privința protecției la bacterii.
Am doar o întrebare de bun simț: cum, în ce fel ar putea un om în situația mea să se apere și să contraatace în acest scop o instituție care îi provoacă daune morale și îi periclitează viața? Cum ar fi crezut ei că m-aș putea opune la toate mizeriile iscate din nimic, eu, o persoană de 70 de ani, care are o experiență imensă de viață comparativ cu a lor și care nu acceptă sub nicio formă să se lase umilit și persecutat de niște persoane – care întâmplător sau nu – momentan reprezintă interesele și activitățile foarte onorabile ale unei firme multinaționale ce acționează în toată lumea cu mare eficiență și solicitudine, ca să salveze viața unor milioane de oameni? Cum altfel aș putea face dacă nu aș folosi poșta electronică cu care ajung lesne direct în cabinete și conducători de instituții la care portarul nu te-ar lăsa niciodată să intri? Să luăm doar pe plan local, la DSP sau CJAS, ca să nu mai vorbim de un minister. Folosesc doar metode actuale, pe care probabil că cei care mi-au devenit adversari fără să am nicio vină nu le stăpânesc la fel de bine ca și mine, ori care nu și-ar fi dorit să pot face asta…
Acum, a mai apărut și această Saga în serial, care pur și simplu le otrăvește viața, dar nu atât de mult cât au reușit ei să o otrăvească pe a mea…
(va urma)
