CA LA IAŞI: „PIETONAL” DESCHIS CIRCULAŢIEI PUBLICE!

O gaşcă de incompetenţi  care răspunde colectiv la numele nichirica îşi bate joc cu nonşalanţă de ieşeni şi de bugetul acestui oraş. Chiar dacă sunt accesate fonduri europene nerambursabile, cota parte suportată din banii contribuabililor este enormă dacă avem în vedere inepţiile pe care aceşti tîlhari impostori aruncă cu banii publici. Continue reading →

FANATISMUL POLITIC

Am să aduc în discuţie o problemă care mă frămîntă mai demult şi care o văd ca pe o cauză a situaţiei nenorocite pe cae o trăim şi a pseudodemocraţiei româneşti.
Nu cred că în ţările cu tradiţie democratică ai să întîlneşti atîta prostie şi atîta incultură socială ca în România. Continue reading →

VIRGIL IORDACHE – Om. (din Iaşi…)

Prieteni, există poate printre noi – foarte rar ce-i drept – şi semeni care se disting prin ceea ce sunt şi prin comportamentul atipic ce-l au faţă de restul societăţii.
Din negura istoriei vin pînă astăzi exemple despre oameni aleşi de Dumnezeu care prin exemplul lor, prin acţiunile lor de multe ori martirizante, au determinat într-un fel progresul societăţilor. Continue reading →

EFECTUL CHIRICA

De 15 ani încoace am încercat continuu să promovez în Iaşi un material din categoria mixturilor asfaltice stocabile „reci”, care se folosesc cu precădere iarna, cînd asfaltul fierbinte este impropriu şi contraindicat a fi folosit.
Mixtura stocabilă este atît de veche şi de demult cunoscută ca noţiune, încît am învăţat despre ea şi în facultate acum 40 de ani ca o soluţie exotică, menită doar să închidă gura lumii că drumarii fac ceva cu gropile ce apar iarna ca ciupercile după ploaie.
Norocul meu în viaţă este că am fost în locul potrivit la momentul potrivit şi flerul mi-a atras atenţia asupra unui material miraculos pe care l-am recunoscut imediat ca fiind ceva asemănător cu ceea ce omenirea a creat odată cu inventarea cipului… Continue reading →

MALPRAXIS

V-aţi gîndit vreodată ce ar fi dacă legea malpraxisului ar fi universal valabilă pentru toate meseriile şi funcţiile?
V-aţi gîndit cum ar fi ca această lege să funcţioneze cu adevărat în toate domeniile cu consecinţe corecte şi punitive asupra acelora care o încalcă? Continue reading →

„MISIUNEA TĂRICEANU” – LA STÎLPUL INFAMIEI

Oameni buni, se pare că viaţa îţi oferă nişte surprize care efectiv te lasă cu gura căscată!
În momentul cînd Tăriceanu s-a apucat la bătrîneţe de „body-jumping” sărind de pe turnul PNL fără să verifice cu atenţie dacă are bine legate toate carabinierele la centură şi pînă să-şi dea seama că banda elastică cu care s-a legat, era doar o împletitură şubredă făcută din gumele chiloţeilor celor cinci „cocoane” declarate „pă buletin”, am zis în sinea mea că de, omul pe la bătrîneţe are multe şanse să se „scrintească”… Continue reading →